Rusia va cîștiga războiul pe care îl va pierde împreună cu Occidentul

 

Pe front, Ucraina nu poate învinge într-un război în care Occidentul asigură tunul, nu și carnea de tun. Nici nu se putea altfel. Războiul din Ucraina e un măcel de mase care consumă cote uriașe de carne vie. În aecst punct lucrează blocajul moral și limitele demografice ale Occidentului. Muniția livrată Ucrainei e tot mai aproape de fundul sacului dar poate fi suplimentată în următorii ani. În schimb, oamenii nu pot fi trimiși pe front. În primul rînd, din pricina secretului ascuns pe care tot Occidentul îl cunoaște fără să-l poată rosti: oamenii civilizației occidentale nu se mai nasc ci îmbătrînesc, se împuținează și nu pot fi înlocuiți. Rezervorul demografic al Occidentului e gol. Numai un visător stupid își poate imagina studenți finlandezi, șomeri britanici, mecanici americani sau programatori francezi în prima linie a frontului ucrainian.

În consecință războiul din Ucraiana e sortit unui progres tragic în timp și unui blocaj exterminator pe teren. Războiul de poziții determiant de bombardamentele permanente ale artileriei rusești și de stingerea forței vitale ucrainiene nu poate duce decît la un anume gen de victorie rusească.

Un anume gen? Asta vrea să spună că la un an și jumătate de la invazie, cețurile propagandistice au început să se ridice. Și ce se vede e o contradicție cumplită. Pentru toată lumea.

Rusia arată ca o putere militară sclerotică dar strivitoare și ca o cultură clasică dar condamnată. Aici, în răsturnarea culturală a timpurilor, va pierde Rusia războiul pe care îl va cîștiga (sau nu-l va pierde) pe front. Timpul și presiunea culturii lucrează împotriva Rusiei, în acel mod fundamental care dizolvă sau diluează tradiții și națiuni vechi.

Lent dar inevitabil, următoarele generații ale Rusiei vor fi înghițite și remodelate de noua Religie care înaintează dinspre Occident, preluînd și subjugăînd societăți și existențe colective. I se spune Progres dar garantează simultan victoria și declinul. I se spune eliberare dar mută lanțul de pe gleznă pe centura umanității, slobodă să înebunească în țarcul alocat.

Trebuie repetat, Ucraina n-are nici o legătură cu măcelul în care își piede tinerii, familiile și suflul vital. Ca întotdeauna în istoria ei complicată, cusută, inventată, visată, criminală și eroică – Ucraina e martirizată de o geografie demonică. Așezată pe falia care desparte peninsula Europei de nesfîrșitul platou Ruso-Siberian, Ucraina a fost mereu luată în copitele cailor și sub șenilele tancurilor care au folosit-o drept culoar de pătrundere spre Rusia. Răspunsul local a fost un naționalism visceral.

După 80 de ani, Polonia - azi cel mai fidel aliat american al Ucrainei – cere în continuare Kievului să iși asume răspunderea pentru pogromul anti-polonez din 1943. Săpăturile în căutarea osemnitelor merg anevoie dar estimările vorbesc de 100000 de polonezi masacrați de ucrainieni în zona Volhynia.

Tragedia strategică și auto-tragedia națională ucrainiană  se repetă și sînt pe punctul de a duce Kievul într-o nouă călătorie spre abis. Războiul americano-rus purtat în Ucraina e vîndut în presă drept răspunsul la crimele Rusiei. Crimele Rusiei au avut  loc, la cererea și recomandarea poiliticii strategice occidentale post-1990. Acum, odată desăvîrșit iluzionismul mediatico-moral, piesa e gata și se joacă de un an și jumătate cu sala plină și tranșeele doldora de morți. Ucraina furnizează decorul și absurditatea eroică ca destin poopular dar contează atît cît trebuie spre a nu mai conta. După voiosul summit NATO de la Vilnius, mesajul occidental către protejații ucrainieni e clar: cîștigați, pînă la iarnă, războiul pe care nu-l puteți cîștiga sau muriți!

Zelensky a știut, probabil, de la bun început cu cine are de-a face. În martie 2022, protectorii occidentali i-au sucit mîna pregătită să semneze un acord de pace cu Rusia. Acum, Zelensky e pe punctul a de a afla că e posesorul desemnat al unei catastrofe umane și naționale fără șanse de recuperare. Nici Vladimir Putin n-ar trebui să fie prea sigur pe știrile ce-i vin de pe front.

În termeni mecanici, Rusia controlează militar și industrial conflictul. În termeni supra-mecanici, Rusia are în față, sau mai bine zis, în spatele batalioanelor de sacrificiu ucrainiene, o forță imbatabilă: o revoluție, o răsturnare de culturi care defilează, deja, cu scalpul iudeo-creștin la brîu.  

Marșul noii ideologii occidentale are toate calitățile pe care revoluțiile anterioare le-au ratat sau nu le-au desăvărșit: stă pe un abandon furios de civilizație și, deci, vine la timp, deposedează fără să ucidă și urmărește convertirea doar pentru a goli orice ființa umană de orice alt conținut. Diferența față de revoluțiile anterioare stă în capacitatea de a prelua și deține integral ființa umană.

 

Din acest punct de vedere, comunismul a fost slab și ineficient. La sfîrșit, în 1989, după 45 de ani de dictatură și propagandă, aproape nimeni nu era comunist convins în România și în Europa de Est. De ce? Pentru că instituțiile fundamentale ale vieții sociale erau retrase sub camuflaj dar intacte. Familia, adevărul elemntar conservat în școală (de la aritmetică la biologie), persoana fizică, legăturile de rudenie, perpetuarea prin matricea femeie/bărbat – toate erau la locul lor. Acum, revoluția a înțeles că trebuie să demoleze pînă la capăt.

Geniul acestei crime premeditate e să se facă dorită ca o scurtătură spre absolut și să se prezinte elitelor  politico-economice drept instrument infailibil de control. Din acest moment, soarta lumii e hotărîtă. Orice strigăt împotriva decadenței nu va face decît să întărească argumentele decadenței. Căci declinul a reușit mereu să dea impresia modernității, să seducă și să acumuleze prestigiu.

Înțeles în acest fel, războiul din Ucraina e o pseudo-confruntare care costă ”doar” cîteva mii de vieți pe lună sau săptămînă. Rusia nu va face față acestei răsturnări de credințe și valori. Rezistența ei culturală e reală dar, în noul context, provincială. Rusia nu va mai conta, așa cum Europa însăși a încetat să mai conteze, în noua ei postură de protectorat american. Sîntem, deja, într-un regim care cucerește metodic și instituțional fiecare clipă a viitorului.

Războiul cultural va lăsa pe scenă Statele Unite și China. E un alt fel de a spune că Rusia va cîștiga pe front războiul pe care îl va pierde în rest. Întîlnirea americano-chineză nu va fi o ciocnire ci o fuziune anunțată. Căci regimurile converg.

Statele Unite și China împart, deja, prea multe interese și metode. America și Occidentul au pus capăt  manualității productive și înmulțesc populații slab sau non-calificate. China oferă fierăria universală care produce orice și exportă spre consolidarea clasei corporatiste globale și subzistența fostei clase producătoare occidentale pe marfă multă, ieftină și proastă, înlocuită de următorul vapor cu marfă multă, ieftină și proastă.

Ambele regimuri practică tot mai strict controlul social, cenzura și ideologia unică. În aceste condiții, lumea nouă de la capătul războiului ucrainian va fi convergența sistemelor și confirmarea unei civilizații de supremație tehnică asupra individului. Democrația va fi o amintire cu geometrie variabilă. Occidentul va renunța la el însuși.

Istoria va înregistra victoria de front a Rusiei care va pierde războiul împreună cu Occidentul.