TRU

Sîntem parte a catastrofei europene, așa cum chelnerii de bord au fost parte a catastrofei, pe Titanic: scufundați cu tava în mînă, spatele înclinat și un zîmbet servil pe buze. Sîntem acea parte a catastrofei care nu se descurcă singură și nu găsește drumul spre ultimul drum decît dusă de mînă. Pentru noi, numele anului zero a fost 2024. Am acceptat, atunci, ordinul criminal care promitea să salveze democrația dar numai după ce o omorîm cu mîna noastră. Am suprimat milioane de voturi și tot atîtea milioane de alegători, fără să înțelegem sau chiar înțelegînd că am concediat tot. Cu o singură mișcare, am lichidat tot: justiția, guvernul, parlamentul, președintele, presa și algătorii. Am cruțat doar minciuna. Am lăsat în picioare numai autorii și complicii la crimă: fanatismul euro-liberal și slugile lui idioate (ONG-urile) sau perfide (Serviciile). După doi ani, trăim în pustiu. La Sud de noi înșine și la Nord de libertate. Avem tot cee ne trebuie pentru a mima viața cinstită și pe...

Statul român e terminat. Pe locul lui stă o farsă ieftină, îngrămădită într-o imitație conspirativă a democrației, împachetată într-o comedie europeană porcoasă. Pe scurt: adio, Democrație, bun venit greață și mînie! Desifgurarea are un început precis, în 2024, cu stîrpirea algrilor przidențiale. Dar auto-mutilara continuă și se întrece pe sine, cu ficare nou record de nesimțire și indiferență. Rînd pe rînd: un guvern demis imposibil de demis, un Președinte hilar și inutilizabil în public, lăutari culeși de la nunțile altora și oferiți ca prim-miniștri. Iar acum: reținerea lui Călin Georgescu – altă arătare din menajeria țării care nimerește o mînă de Olimpici glorioși și produce o masă de absolvenți analfabeți. Reținerea și anchetarea acestui om sînt încropite grosier  și urgent. Instituțiile statului și populația lor de ageamii și ageamioaice în robă sau cu epoleți lucrează ca tîmplarii grăbiți să astupe gaura din Titanic. Problema nu e și n-a fost Georgescu. Problema e u...

  Demis de 4 luni, Primul Ministru Ilie Blojan și-a propus succesorul, cu un gest de magie postumă: un guvern de tehnocrați! Cu respect, sugestia e o halucinație de mîna a doua. Un guvern de tehnocrați ar fi o clonă generată de actualul regim politic - un nonsens îndîrjit care promite rezolvara crizei prin prelungirea ei. Funcția acestei stratageme e evidentă, în toată ostilitatea ei față de democrație. Ea pregătește încă un guvern pe care nu l-a ales nimeni și continuă, astfel, exercițiile de levitație pe deasupra algătorilor.   Blocajul din care s-a născut aiureala propusă de Primul Ministru Bolojan nu are nimic megalitic. Dimpotrivă, impasul e banal și imediat rezolvabil. Cine vrea cu advărat să repare o conductă înfundată, dă un telefon și cheamă instalatorul autorizat. Partidele parlamentare nu pot sau nu vor să găsească soluția? Președintele nu vrea sau nu poate să găsească soluția? În acest caz, pasul următor e clar și urgent: chemați alegătorii la vot. Într-o democ...

  Pentru moment, victoria zdrobitoare a partidului AfD în algerile din landul german Saxonia-Anhalt nu va avea urmări. Apoi, le va avea pe toate. Triumful AfD (45%) anunță căderea viitoare a unui sisetm paralizat, dogmatic și autoritar, ca o statuie care își tot înalță soclul, chemîndu-și prăbușirea. Va dura, va fi complicat și dureros dar inevitabil.     Casta politică germană e fondatoara unui regim pan-europan care respinge democrația. O rețea de partide și instituții înfrățite prin bugete, regulamente și legende mediatice, a făcut din democrație o comedie convenabilă. Ea camuflează (tot mai prost) o conspirație unificată care țintește putrea permanentă.   Din această poziție aparent solidă, casta va repeta rutina ticăloasă cu care a anihilat voința societăților, din Mara Britanie pînă în România. AfD nu va fi lăsat să guverneze. Casta se va isteriza pe tema ”democrația în pericol” și va încropi o majoritate care va guverna fără să fi fost votată de cineva. Va...

  ”Cel mai reușit truc al diavolului e să ne convingă că nu există” – spune o maximă care măsoară distanța de la     pucioasă la izul de trandafiri și constată că nu e mai mult de un pas. Pasul greșit. La fel, în politica zilelor noastre: cea mai convingătoare manevră a dictaturii e să ne convingă că e pasul ultim, spre desăvîrșira democrației.       Scurta noastră vacanță fără tutelă a luat sfîrșit. După 45 de ani de dictatură comunistă, ne-am cuplat la un produs modernizat și măgulitor: dictatura liberală, birocratică și euro-progresistă. E și vina noastră. Am făcut, constant, confuzia între clădirea închisorii și conținutul ei. Aflăm, acum, că există închisori fără ziduri și că nu toți întemnițații zac în lanțuri.   Democrația se stinge dar o face luminos. Pentru prima oară în istoria servituții umane, stăpînirea își hrănește puterea cu argumunete binelui, în aplauzele entuziaste ale șerbilor. Magia a înlocuit forța și se joacă de-a știința și l...

E simplu, deși nu e voie s-o spui. Comentariile șocate ale celor ce văd în Naționala Franței ceva aberant sînt firești. Ele nu s-au născut din urmă, din rasism sau din dorința lăudabilă de a da material de autopromovare minților superioare. Pur și simplu, comentariile referitoare la africanitata naționalei Franței pleacă de la o ralitate vizibilă. Mai mult: șocantă. Și anume: 9 din 11 jucători sînt africani. De ce deranjază asta? Dintr-un motiv la fel de simplu: substituirea. Fizică, numerică și culturală. Nu a Naționalei ci a Națiunii.   În 1998, cînd cîștiga primul ei titlul mondial, Franța juca finala cu 4 africani în teren. E voie să notăm diferența?  Din pură mirare. Ceva s-a schimbat în fotbalul și în societatea frsanceză, nu? Amîndouă au fost capturate  de migrație. Realitatea e incontestabilă dar rămîne oficial necomentabilă. Orice remarcă pe tema africanizării sau arabizării e reperată rapid și doborîtă sub acuzația de  ură, rasism sau ignoranță. După ...