TRU

A venit momentul să înțelegem cine ne crește și pentu ce. În ultimii 15-20 de ani, am bănuit cîte ceva dar ni s-a spus, într-una, că sîntem ”dezinformați”. Acum știm: am încăput pe mîna unor state moarte care cred într-o religie criminală și vor să ne ia la sîn.    Ca să nu ne mai lungim cu măsurătoarea ștreangului: facem parte dintr-o lume care se duce la fund cu poftă și ambiție. Această lume poartă mai multe nume și face un singur lucru. I se spune ”Europa”, ”democrație”, ”liberalism” sau, pur și simplu, ”viitor” și se ocupă cu măsluirea și nimicirea tuturor acestor acestor valori și realități. Puțină istorie recentă. În decembrie 2025, Henry Nowak, un tînăr de 18 ani, se întocea acasă de la o petrecere cu prietenii, în Southampton, sudul Angliei. Nowak a fost înjunghiat de cinci  ori și a căzut la pămînt. Urma să moară lîngă un gard.  Lipsea ceva. Ritualul funebru, asigurat de noua religie de stat ”europeană”. Ucigașul, un oarecare Vickrum Dingwa, indian ...

  E atît de evident încît pare natural.     Sistemul politic s-a închis deasupra democrației, i-a preluat însemnele și i-a înghițit conținutul. Treptele care au dus invitabil la această captură au început cu anularea algerilor prezidențiale din 2024. Acest act autoritar a respins, de facto, votul popular și nu putea decît să pregătească următorul pas: anihilara votului parlamentar. Mișcarea a venit recent, cu o naturalețe care sugerează o extraordinară siguranță de sine și o eliberare netă de cea mai măruntă formă de conștiință.   Guvernul Bolojan a fost demis cu o moțiune de cenzură perfect legală dar rămîne la post și continuă să ia decizii importante, în cea mai deplină nesimțire constituțională și hărnicie anti-constituțională. În noua versiune oficială a democrației, plecara unui guvern legal demis nu mai e o obligație automată. Democrația de tip ”european” presupune cu totul altceva: neutralizarea votului neconvenabil, prin anulare (2024) sau prin proce...

  E comod să lauzi democrația cerîndu-i să-ți întoarcă favoarea. E mult mai greu să taci și să i te supui. Și, tocmai din acest motiv, din nevoia de a evita riscul unei democrații neascultătoare și nerecunoscătoare, multă lume e dispusă să administreze calmantul care ține în lesă ”monstrul” popular.     E la modă să susții tonic și principial că democrația e puternică și că își cunoaște bine dușmanii. Oare? Multe   semne spun altceva: că democrația e dezarmată în fața adversarilor care lovesc dinăuntru. Nimic nu e mai periulos pentru democrație decît încercările de a o îmbunătăți cu dotări care o apăra de propriile prevederi. Metrul dat la reparat pentru că a măsurat o distanță mai mare sau mai mică decît i s-a cerut e în aceași situație. E elementar dar nimic elementar nu e eviednt în momentele în care asaltul moral bate norma: de ce cutare partid nu are voie sa guverneze, chiar dacă votul liber al cetățenilor îi dă dreptul? Răspunsul sincer și netostit: pntru...

         Papa Leon al XIV-lea, Vicar al lui Cristos pe pămînt, a luat poziție împotriva lui Donald Trump, Președinte al Statelor Unite (în relații deloc ostile cu limbarița) ales de pămînteni americani (deloc lberali) și angajat în război cu Iranul (nu tocmai creștin, ba chiar ultra-islamic) Papa e împotriva războiului. Nici o surpriză. Dar cuvintele Papei au fost încărcate cu ceva mai mult decît principii creștine. A existat în ele o adresă, subtilă dar notabilă. Din primul moment, expertologii care ne ajută să înțelegem orice cum trebuie s-au grăbit să ne asigure că remarcile Papei îl vizau pe Donald Trump. Trump a răspuns contra-atacînd iar Papa Leon a declarat demn că nu se teme de Trump (care bombardează, totuși Iranul, nu Vaticanul) Ce s-a întîmplat mai departe a fost previzibil pentru că ține de farsa etică și mediatică prin care sîntem plimbați fără întrerupere, sub diferite pretexte și e mai toate temele. Miracol! Dintr-o dată, un amar de lu...

  Tot mai mulți foști susținători ai lui Donald Trump descoperă că sînt dotați cu mari adîncimi intelectual-etice și bat în retragere. Dar fereastra nu s-a închis. Cine vrea să privească, fără să-și interzică să gîndească, are ce vedea și de ce se teme. Ce spune despre războiul din Iran acel Ceva pe care continuăm să-l numim neglijent Europa? Așa cum am fost învățați, Europa înseamnă ”statele cheie” ale UE (Germania, Spania, Franța, Italia și surata ideologică Marea Britanie). Nimic nu sugerează că tot Europa sînt și statele ”primitive” ale Estului. Ziua în care aceste națiuni vor avea voie să conteze va sosi după ce toate popoarele lor vor fi extrase din decor și, pe scenă, va rămîne, spre norocul nostru, numai geniala elită media-ONG. Pînă atunci, deviza ”statelor cheie” e: războiul din Iran nu e al nostru! Înseamnă asta că Europa așteaptă ca războiul din Iran să devină al ei? Nu. Europa folosește scutirea pe care și-a acordat-o pentru a-și etala marea specialitate: mizeriile...

  Înțelesul istoriei pe care o trăim e o clarificare fără recurs. O cădere de civilizație. Lumea occidentală urăște să se apere și refuză să fie ceva diferit de propria negație. Semnele și faptele acestei dispariții curg. Absurdul e ,azi, singurul domeniu de excelență occidentală. Pețitoare de migrație, această lume își înlocuiește accelerat populația. O mînă întinsă prietenos, în numele democrației și al toleranței, trage înăuntru populații ostile democrației și toleranței. De la Londra la Milano, marile orașe ale capitalismului și democrației vest-europene, sînt stăpînite politic și șantajate moral de migrația islamică. Pe flancuri, dezarmarea, de-industrializarea și de-culturalizarea galopează, una lîngă alta. După 1500 de ani, Biserica Anglicană are în frunte o – cum să-i spunem? - Arhiepiscopă de Canterbury. O femeie care nu e nici măcar de culoare, lesbiană sau transgender. Evident, deficiențele vor fi reparate curînd. Aproape în același timp, la Londra, 3000 de musulma...