TRU

Pentru cine n-are experineța directă a Occidentului sau e complet scufundat în telefon, lucrurile merg bine. Sigur, lumea are problemele ei dar boala e departe de România – țara unui neam stabil și întreg la minte. Nu avem cum să ne molipsim. Nu avem de ce să ne ferim. Dar ce se întîmplă în Occident? Se întîmplă ceva ce nu seamănă cu o criză de nebunie ci e o criză de nebunie reală, medicală și totală. Luat din scurt de o minoritate asurzitoare, mîndră și selectă, Occidentul a decis să se auto-distrugă. Să renunțe la el însuși, să-și concedieze cultura și să adopte, în masă, străini, în timp ce îi reduce la tăcere pe cei ce se împotrivesc. Asta se întîmplă cu Occidentul, în Occident.  Asta e singura știre importantă a vremurilor noastre și tot asta e singura operă la care lucrează, și pe față și în ascuns, liderii statelor Occidentale. Mai mult, toate aceste operații țicnite se desfășoară entuziast, în ritmuri sărbătorești, cu optimism militant și verselie devastatoare. T...

  Ascensiunea impresiilor induse e totuna cu declinul gîndirii autonome. În această stare de onirism pseudo-informat, subiectul abandonează contactul cu realitatea și trece la discreditarea ei. Cînd subiectul e o persoană, acest plonjeu în iluzii consolidate duce la izolarea socială sau medicală a pacientului. Cînd subiectul e colectiv, drama ce decurge din practica iluziei se cheamă istorie iar rezultatul final e criza care anunță declinul. În această situație înoată, tot mai convins, Europa sau – mai precis – elita pan-europeană. Criza e evidentă în centru vital al lumii europene – în triunghiul bolnav care acoperă Marea Britanie, Franța și Germania. Cele trei foste supraputeri europene moderne afișează un discurs grandios, plesnind de lumină și proiecte, în timp ce, neluată în seamă, realitatea spune cu totul altceva. Economia și politica acestor trei state sînt în impas, societățile acestor trei națiuni asistă în stare de revoltă la propria spoliere iar liderii de guvern par ...

       Acum, după reintroducerea execuțiilor publice, putem vorbi pe șleau. Asasinarea lui Charlie Kirk a fost urmată de chiote de satisfacție și dansuri rituale lîngă cadavru, eternizate pe net de o mulțime de bestii îmbuibate care pozează, peste zi, în profesori, academici, lideri civici, artști, politicieni. Toți se trag din gloatele abjecte care țopăiau fericite pe lîngă căruțele ce duceau la ghilotină dușmanii Revoluției franceze. Alți iluminați - New Yoprk Times, BBC și atîtea alte venerabile instituții de presă – se ocupă cu realtivizarea filozofică a execuției lui Kirk: nu a creat, oare, Kirk însuși sutuația care a produs explozia? E libertatea de expresie compatibilă cu radicalii creștini ostili minoritășilor sexuale? Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar fi avut loc la o adunare a stîngii progresiste, dacă victima ar fi fost de culoare iar asasinul un alb cu sex ferm și convingeri de dreapta? Nici un mister! Statul Utah ...

      Acest om credea în următoarele: Pentru toate aceste gînduri, el a fost pedepsit:   Această femeie crede sau nu în ceva. Nu avem cum s-o știm. Ăntre timp, a fost pedepsită.   Acești copiii credeau, în Isus, fără program teologic, așa cum cred copiii la o slujbă îântr-o școalăp catolică. Pentru toate astea și pentru pcăatele puse în seama lumii din care veneau au fost pedepsiți.     În ordinea execuțiilor. În primul caz e vorba de Charlie Kirk un tînăr american creștin de 31 de ani, cunoscut pentru pozițiile și discursurile lui publice de dreapta.  În al doilea caz e vorba de o Iryna Zarutska, ucrainiană de 23 de ani, sosită în America în 2022, după invazia rusă.  În al treilea caz, e vorba de copiii uciși în timpul slujbei de descidere a anului școlar, lîngă Minneapolis.     Cine i-a ucis? Kirk a fost ucis de un trăgător aflat pe acoperișul unei clădiri apropiate în timpul unei întîlniri cu studenții de la...

Cu exact o zi înainte de negocierile de la Istanbul, un senzațional atac ucrainian a eliminat numeroase bombardiere nucleare ruseși. Baza lovită se află la mii de kilometri în interiorul Rusiei. Din punct de vedere militar, atacul ucrainian a fost o operațiune strălucită. Consecințele politice sînt altceva: o manevră cu potențial devastator. În primul rînd pentru că atacul ucrinian e echivalentul, în aparență bizar, al unei invitații la ripostă, adresată deschis Rusiei. Atacul a pus la dispoziția Rusiei un casus belli major. Cooperarea occidentală la atacul ucrainian e greu de exclus și Rusia poate invoca propria doctrină nucleară. Riposta se poate îndrepta spre instalații occidentale similare. Dacă Rusia va face asta, războiul clasic din Ucraina s-ar putea transforma și extinde într-un conflict european general. În această situație, Statele Unite ar fi silite să renunțe la distanța impusă de linia Trump și ar fi absorbite în războiul european. Scenariul ar garanta un singur lucru: p...

  Care e mirarea? Suprimarea Declarațiilor de Avere pentru demnitari era inevitabilă în noul regim de drept impus de CCR și de Serviciile Secrete. După ce au anulat alegerile din 2024, CCR și Serviciile Sectete au creeat o nouă realitate politico-juridică și au remorcat după ele proletariatul complice al civicilor. Ca să vorbim în termeni de specialitate, CCR și Serviciile au devenit Jupîni de drept. Naivitatea societății civile românești e stupefiantă. Prea bunii noștri euro-civici află abia acum care sînt regulile într-o operație de ”contract killing”. Cel pe care l-ai angajat pentru a lichida un adversar devine stăpînul tău, dictează și își poate permite orice. De cine anume ar fi urmat să se teamă judecătorii CCR înainte de a pulveriza Declarațiile de Avere? De complicii lor, beneficiari ai anulării alegerilor? Cînd ești asociat într-un contract-killing, ești, simultan, biruitor și captiv, cîștigărtor și pierdut. Complicitatea societății civile cu Serviciile secrete și CCR ...