TRU

Trebuie spus clar: alegerile din Statele Unite au fost sută la sută libere și corecte. Democrația a triumfat și tocmai asta e problema. Semnalul trimis din America ne spune că am atins punctul periculos în care alegerile sînt un instrument nesigur iar democrația poate fi asmuțită împotriva democrației. Luma occidentală a mai trecut prin așa ceva. Și Germania anilor ’30 a fost cucerită ”democratic”, prin alegeri, de un regim înstat de justiție, iubitor de popor și revoltat de ”nelegiuirile evreiești”. Lecția spune că, după ce se folosește de mijloacele demorației, un regim de acest tip le suprimă rapid. Așa a fost atunci: în martie 1933, puterea nazistă a impus (pregătiți-vă limbile!) E rmächtigungsgesetz. Legea de Împuternicire care a pus capăt democrației parlamentare (care îi adusese la putere, cu două luni înainte, pe naziști). Cine găsește comparația deplasată și a leșinat la citirea acestor rînduri, e rugat să pună mîna pe săruri și să facă o comparație simplă. În Statele Unit...

Dacă Polonia fuge de sub escortă, hegemonia germană în Europa e nulă. Polonia e, deja, prea departe pentru a mai fi recuperată cu mijloace obișnuite. Tot ce merge spre faliment în UE, urcă spre autonomie în Polonia: economia e puternică, moneda e stabilă iar forța militară e reală. Poate mai important, nervul național e viu, într-o țară care își detestă gografia și își cunoaște blestemul prin grija vecinilor. Cine trăiește între Germania și Rusia moare frecvent și învie numai cu prețul unui curaj misterios.  Unii l-au numit ”nebunie poloneză”. Însă, nimeni nu i-a descoprit formula și n-a putut imita această trăire națională furibundă care a scos o nație din toate ororile și a doborît, pe parcurs comunismul. Astăzi, Polonia e cea mai mare putere a Estului iar Estul e marea excepție nealiniată la mortificara îmbrățișată și  recomandată tuturor de Vest. Aceste divergențe de mentalitate și caracter în fișa pacientului, sînt sursele izbucnirii de banditism a liberalismului stîn...

Toate drumurile înfundate duc la Călin Georgescu și ocolesc  adevărul. De fapt, Călin Georgescu e irelevant. Numai Gorgescu e relevant, într-o serie care poate cuprinde orice Popescu , Ionescu sau (cu o singură excepție) Niculescu, dacă numiții se dovedesc prea vorbăreți și neascultători. Puneți această listă în scenariul pe care ”autoritățile” noastre judicare și ”serviciile” specializate în deservicii îl dsfășoară chiar acum. Cineva – vreun ”-escu” vorbitor de gînduri interzise – e luat la ochi, în numele democrației intimidate. Tîlharul e chemat la discuții cu Justiția. În aceași zi, infractori auto-dovediți ai statului plasează microfoane în casa infractorului nedovedit. Întors acasă, infractorul nedovdit se pune pe fărădelegi. În loc să fie mulțumit că statul s-a obosit să îi pună microfoane în casă, nenorocitul cheamă pe cineva să le caute. Odată găsite, microfoanele sînt scoase din uz. Crimă! - strigă statul și deschide încă un dosar. Lega e lege! Eu te ascult iar tu trebu...

O veste proastă: avem guvern! Și o veste bună: pînă în aprilie-mai, anul viitor, cînd au loc alegeri prezidențiale în Franța. E posibil ca, atunci, baza de putere a mascaradei de la București să cadă și să tragă după ea guvernul Nicolesco. Căci, evident, specialitatatea lui Emmanuel Macron nu e Franța, țara care arde sub el, ci România, țara placidă în care pune Președinți și face guverne. La fel cum spcialitatea lui Luca Niculescu nu e România, țara care a depășit inflația și aleargă, acum, după prețurile și îndatorarea Franței.   Pur, democratic și europan, guvernul Luca Niculescu mai are o calitate: nu are nici o legătură cu alegerile care ar fi trebuit să îl nască. Așa e și așa va fi în era anti-democratică în care am intrat odată cu farsa din 2024. De atunci, democrația politică românească a devenit un joc trucat cu un singur obiectiv: blocara partidului anti-sistem AUR și a alegătorilor lui. A spus-o clar Ilie Bolojan, fost lider al acestei mașinării penibile: ”am lăsat nou...

Nu vă luați după fotografii! Franța nu arde. Franța se scufundă. Nu numai Franța: toate statele occidentale se duc la fund, apăsate de greutata propriilor decizii. Istoria Europei ia sfărșit. De acum înainte, ne paște o agonie înfășurată în deliruri noi și întețită de otrăvuri suplimentare. După aproape 40 de ani de la triumful anunțat în 1989, Europa liberală, furnizoare de lecții și modele, logodită cu progresul și sortită succesului, se stinge doborîtă de o epidemie de nbunie. De un lanț de fixații și aberații istorice, economice, politice, spirituale și sociale. Totul e greșit, contra-naturii și irespirabil, în acest evantai care asfixiază. Fostele puteri militare și civilizatoare europene au încetat să mai existe. Ele s-au transformat în puteri fiscale și juridice, în război cu oricine produce valoare sau își păstrează bunul simț în propria țară. Singura lor prodcuție înfloritoare sînt impozitele, toate mai bine păzite decît granițele. Administrațiile contează pe mai mulți fun...

Avem o șansă istorică și îi dăm cu piciorul! Poate pentru prima oară de la Renaștere încoace, sîntem conduși de  oameni supradotați, de o echipă divină, aproape de o rasă superioară. Și, cu toate că sîntem la un pas de Paradis, noi vrem să îmbrățișăm robia. Merităm, oare, binele pe care stăpînirea se chinuie să ni-l dăruiască pe gratis și fără condiții?   Împotrivirea la binefacere e dincolo de orice dubiu. Gloata nu-și cunoaște interesul și își bate joc de democrație. Asta a aflat (și) Andy Burnham, Primul Ministru al Marii Britanii.   Acest om pus pe binele comunității a descoprit , așa cum a făcut-o și statul român la alegerile anulate în 2024, că o groază de algători au votat greșit și necinstit, cu o dușmănie la un pas de trădare. De fapt, n-au votat ei ci a votat Rusia cu mîna lor.   Burnham a descoperit că referendumul care a scos, în 2016, Marea Britanie din UE a fost viciat de intervenția Rusiei. Desigur, la fel ca in cazul românesc, Burnham nu a...