TRU

  Pentru moment, victoria zdrobitoare a partidului AfD în algerile din landul german Saxonia-Anhalt nu va avea urmări. Apoi, le va avea pe toate. Triumful AfD (45%) anunță căderea viitoare a unui sisetm paralizat, dogmatic și autoritar, ca o statuie care își tot înalță soclul, chemîndu-și prăbușirea. Va dura, va fi complicat și dureros dar inevitabil.     Casta politică germană e fondatoara unui regim pan-europan care respinge democrația. O rețea de partide și instituții înfrățite prin bugete, regulamente și legende mediatice, a făcut din democrație o comedie convenabilă. Ea camuflează (tot mai prost) o conspirație unificată care țintește putrea permanentă.   Din această poziție aparent solidă, casta va repeta rutina ticăloasă cu care a anihilat voința societăților, din Mara Britanie pînă în România. AfD nu va fi lăsat să guverneze. Casta se va isteriza pe tema ”democrația în pericol” și va încropi o majoritate care va guverna fără să fi fost votată de cineva. Va...

  ”Cel mai reușit truc al diavolului e să ne convingă că nu există” – spune o maximă care măsoară distanța de la     pucioasă la izul de trandafiri și constată că nu e mai mult de un pas. Pasul greșit. La fel, în politica zilelor noastre: cea mai convingătoare manevră a dictaturii e să ne convingă că e pasul ultim, spre desăvîrșira democrației.       Scurta noastră vacanță fără tutelă a luat sfîrșit. După 45 de ani de dictatură comunistă, ne-am cuplat la un produs modernizat și măgulitor: dictatura liberală, birocratică și euro-progresistă. E și vina noastră. Am făcut, constant, confuzia între clădirea închisorii și conținutul ei. Aflăm, acum, că există închisori fără ziduri și că nu toți întemnițații zac în lanțuri.   Democrația se stinge dar o face luminos. Pentru prima oară în istoria servituții umane, stăpînirea își hrănește puterea cu argumunete binelui, în aplauzele entuziaste ale șerbilor. Magia a înlocuit forța și se joacă de-a știința și l...

E simplu, deși nu e voie s-o spui. Comentariile șocate ale celor ce văd în Naționala Franței ceva aberant sînt firești. Ele nu s-au născut din urmă, din rasism sau din dorința lăudabilă de a da material de autopromovare minților superioare. Pur și simplu, comentariile referitoare la africanitata naționalei Franței pleacă de la o ralitate vizibilă. Mai mult: șocantă. Și anume: 9 din 11 jucători sînt africani. De ce deranjază asta? Dintr-un motiv la fel de simplu: substituirea. Fizică, numerică și culturală. Nu a Naționalei ci a Națiunii.   În 1998, cînd cîștiga primul ei titlul mondial, Franța juca finala cu 4 africani în teren. E voie să notăm diferența?  Din pură mirare. Ceva s-a schimbat în fotbalul și în societatea frsanceză, nu? Amîndouă au fost capturate  de migrație. Realitatea e incontestabilă dar rămîne oficial necomentabilă. Orice remarcă pe tema africanizării sau arabizării e reperată rapid și doborîtă sub acuzația de  ură, rasism sau ignoranță. După ...

E așa cum spune Cornel Ivanciuc, într-un articol recent: sîntem la pămînt! Lumea e rău sau deloc educată, școlile proaste, elevii neinteresați sau sortiți imbecilizării pe net. Superstiția, obscurantismul și naivitatea toantă domnesc. Informația e machiată și violată în cele mai perverse stiluri de tot atîtea platforme de presă. Și toate hrănesc un suflu popular vulgar și bezmetic. O furie ușor dresabilă, în căutarea vreunui bizar care vinde iluzii cu spicul gros. Unii cred că asta îl explică pe Călin Georgescu. Posibil. Dar, astfel zugrăvit, tabloul presupune două crații solitare și inxplicabile: un popor dobitoc și un profet portabil.       Problma acestei caricaturi vine din cel mai intelectual sport al urii de sine: auto-flagelarea cu cagula pe cap. Am tot făcut asta! De la început, an de an, de zeci de ani. Oricît de sinceră și verificabilă, analiza lui Cornel Ivanciuc e insuficientă și, prin asta, inutilizabilă. E timpul să privim în jur și în sus! Dacă tot n-am ...

Puterea de decizie nu mai aparține alegătorilor. Sistemul nu mai are nici o lgătură cu ei. Parlamentul e decorativ, într-un regim care îl folosește pentru a se declara înamorat de democrație. Regimul e condus de un Președinte și de un Prim Ministru, amîndoi conduși de cineva sau de altcineva. De oricine are suficientă pondere de șantaj intern sau dictat extern. Așa cum era și cît era ea, democrația română a dispărut în decembrie 2024, înghițită de instituții interne nealese și de instituții alese în alte țări. Rezultatul imediat sînt Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Eugen Tomac, Adrian Veștea, Siegfried Mureșan și numeroși alți influenceri influențați sau rapperi închiriați. Rezultaul de fond, egal cu un zero cuprinzător, e distrugerea bazlor minime de încredere, pricepere și echilibru pe care le cere conviețuirea democratică. Nu toată lumea e proastă sau ticăloasă. Problema e că inteligența și bunul simț se consumă cu munca de topograf al nemerniciei. Puteți citi cel puțin două analize ...

  Putere impotentă și parazitism structural? Exact! Opoziție inutilă și renaștere imposibilă? Absolut! Aveți în față realitata Europei decăzută la sub-rangul de civilizație în dizolvare. Preluată de o castă dogmatică, Europa își dictează testamentul mai repede decît pot transcrie scribii și raportorii. Eschiva anti-americană în fața Iranului, aerele de supra-putere miliatră care se teme de hoții din magazine și de postările pe net, captura islamică a zonelor urbane în care înfloreau, cîndva, geniul artistic florentin, industrialismul manchesterian sau literele pariziene, aversiunea față de copii (asaltați sexual sau dereglați chimic pentru fixarea ”genului”) abolirea fontierelor, cenzura celebrată în numele democrației, capitularea voluntară în fața cumpărătorului chinez, guvernarea ca extractor fiscal spre falimentara producției și a producătorilor, auto-debranșarea de la propriile surse de energie și mai ce? Orice, atîta vreme cît casta liberală își consolidează puterea, se m...