Deznaționala Franței a învins Franța

E simplu, deși nu e voie s-o spui. Comentariile șocate ale celor ce văd în Naționala Franței ceva aberant sînt firești. Ele nu s-au născut din urmă, din rasism sau din dorința lăudabilă de a da material de autopromovare minților superioare.

Pur și simplu, comentariile referitoare la africanitata naționalei Franței pleacă de la o ralitate vizibilă. Mai mult: șocantă. Și anume: 9 din 11 jucători sînt africani. De ce deranjază asta? Dintr-un motiv la fel de simplu: substituirea. Fizică, numerică și culturală. Nu a Naționalei ci a Națiunii.  

În 1998, cînd cîștiga primul ei titlul mondial, Franța juca finala cu 4 africani în teren. E voie să notăm diferența?  Din pură mirare. Ceva s-a schimbat în fotbalul și în societatea frsanceză, nu? Amîndouă au fost capturate  de migrație. Realitatea e incontestabilă dar rămîne oficial necomentabilă. Orice remarcă pe tema africanizării sau arabizării e reperată rapid și doborîtă sub acuzația de  ură, rasism sau ignoranță.

După părerea lui Ionuț Iordache, care scrie în Gazeta Sporturilor sprijinit de J.S.Mill și K. Popper(filozofi ce n-au apucat să fie dați afară pentru ”decolonizarea” lumii academice) lucrurile stau clar: cine e șocat de ce vede cu ochii lui e prizonierul opticii rasiste. În cazul de față, ”bolnavul” e Radu Banciu care a îndrăznit să se mire pe larg că Franța e rprezentată aproape 100% de fotbaiști de origine africană. Concluzia: Banciu urăște.

Linia de argumentare urmată de Ionuț Iordache și de corul  anti-rasiștilor nu are argumente. Ea e, de fapt, o poză care se pune singură în ramă. Un fel de a te premia și de a atrage, din jur, premii pentru virtute. Doping moral pur.   

Oameni ca Banciu (sau ca subsemntaul) nu au nici o părere despre aficani. Dar au o părere despre politica statelor europene care se leapădă febril de propria cultură și încurajează fără jenă și rețineri migrația unor populații care nu au nici o legătură cu sau sînt ostile culturilor-gazdă. Chiar dacă Ionuț Iordache și camarazii au la dispoziție megafoanele care le multiplică volumul, majoritata europenilor cred cu totul și cu totul altceva.  

Majoritatea europenilor văd că li se întîmplă ceva nefiresc și că guvernele lor dizolvă granițele și importă migranți fără să fi întrebat pe cineva. Nimni n-a cerut înlocuirea populației locale și nimeni n-a votat abolirea frontierelor dar, în democrația lor inflexibilă, guvernele țărilor vest-europene nu dau doi bani pe opinia celor ce i-au ales.

Ionuț Iordache și abonații la anti-rasism sînt norocoși că nu trăiesc într-o țară și într-un un oraș încăpute pe migranților. Să sperăm că nici copiii lor nu vor avea acest privilgiu.

Problema atît de vizibilă la Naționala Franței e mult mai importantă decît crede sau înțelege Ionuț Iordache. Și tocmai asta îl face să rateze arguemnte decente, în timp ce îl ajută să se agațe de citate și trimiteri mecanice. Așa de pildă, ideea după care Upamecano și colegii africani sînt frncezi e evident falsă. Domnii în cauză sînt africani. Nu e o rușine, E o realitate. Dar urmașii lor vor fi, cu siguranță, frnacezi. Inevitabil. Istoria popoarelor și a  națiunilor e plină de asemenea transformări.

La un moment dat, prin număr, vechime sau putere, străinii devin băștinași. Problema nu e asta. Problmea e că urmașii lui Upamecano vor schimba Franța și vor face altceva din ce înseamnă a fi francez.

Într-un viitor prea apropiat, a fi francez va fi altceva decît însemna a fi francez pe vremea cînd francezii erau născuți din francezi născuți în Franța.

Problema Europei de Vest și, în curînd, a Europei de Est (începînd cu Ucraina care dă semne că va importa migranți pentru a acoperi golul provocat de război) nu e apariția străinilor. Problema e că, în condițiile în care străinii vin din culturi complet diferite și uneori adverse și în măsura în care orice discuție pe tema migrației e interzisă, moara istoriei va lucra altfel.

Străinii nu vor mai fi asimilați ci vor asimila. Nu vom deveni africani dar vom înceta să fim ce sîntem de sute și sute de ani.

De aici, neliniștea atîtor europeni. Chiar dacă sînt disprețuiți sau calominați de oameni ca Ionuț Iordache, europenii înșirați de la Dublin la Sofia sînt o majoritate amuțită dar uriașă. Ei simt că lumea lor și a părinților lor se clatină și știu că o castă de fanatici le face cel mai mare rău cu putință, în timp ce se sustrage consecințelor.

Căci oamenii de rînd, și nu altcineva, vor fi siliți să trăiască printre migranți, să își piardă cartierele, siguranța, obiceiurile și limba. Stăpînii care au provocat catastrofa vor trăi separat, în comunități bine păzite, în splendoarea summit-urilor, în confortul seminariilor sau la adăpostul superiorității morale. Ca Ionuț Iordache.

 

Într-o discuție purtată spre sfîrșituil vieții, marele antropolog francez Claude Levi-Strauss, un om cu convingeri de stănga, avertiza asupra iresponsabilității etno-culturale. Nu puneți în contact culturi incompatibile!

Asta e tot și asta contează.     

În rest, dacă Deznaționala Franței va mai cîștiga sau nu Cupa Mondială, n-are importanță. Victoria ei asupra Franței e, deja, asigurată.