Democrația domnește (la ordinul stăpînilor)
După cele 100000 de mesaje brutale și confidențiale între Miniștri ai
Guvernului britanic, publicate
recent de Daily Telegraph) numai bolnavii de ideologie se mai pot îndoi. Mascarada
COVID a fost premeditată și propagată spre prostime (fosta societate liberă,
deschisă și democratică). Regizorul-delincvent: aparatul reunit al
instituțiilor politice, administrative și de presă. Păzitorii democrației. Mai
curînd, gardienii unui regim ce-și poartă numele sub cea mai strictă
supraveghere.
Proiectanții mascaradei vorbesc în clar și nu se feresc de ticăloșia
propriilor cuvine. Totul se poate citi
în muntele de mesaje WhatsApp publicat de Daily Telegraph:
- trebuie să-i speriem pînă
le cad pantalonii!
- cînd lansăm știrea
despre apariția unei noi variante de virus?
- pe cine trimitem la
televizor ca să îi panicăm?
- modelele cu care am
lucrat sînt greșite dar mergem înainte.
Succesul planetar al acestei operații mustind de minciună și dispreț spune
un singur lucru: șantajul emoțional și controlul informativ la nivel de masă
există și nu dau greș. Puterea fărădelegii nu e o glumă. Rînjetul ei incurabil
trebuie să ne intre bine în cap. Orice fabricație scelerată, orice angoasă
circulară, orice elan tembel și orice îndemn la ura de celălalt pot fi
pregătite și puse la lucru, fără temeri. Orice emoție nesăbuită și orice orbire
clarvăzătoare, pînă și dereglarea copiilor sau eliminarea bătrînilor sînt posibile
și,în plus, pot fi ancorate superb într-un alibi științific.
Dacă apeși pe butoanele potrivite, dacă legi prostimea la ochi și dacă
deschizi din timp robinetele care inundă sistemul cu socio-narcotice, masa se
va încolona. Frica va prelua puterea și o va așeza la picioarele escrocilor de
la vîrf. Nimic mai sigur decît triumful răului și cointersarea maselor în
propria suferință.
Dar pentru asta e nevoie de cooperare și acord între regizori.Între
politicieni, adminstrație, presă, serviciile de informații,universitari și
companiile de mare gabarit. Nimic nu poate garanta mai bine conlucrarea acestor
foste instituții separate decît apartenența comună la unul și același cerc de
interese. Iar asta înseamnă unificarea unor grupuri profesional diverse. Lucrarea
nu mai e un proiect. Fuziunea părților a avut loc demult, la umbra epopeică a
tiradelor despre democrație și progres. Tehnic, i se mai spune și globalizare.
Moral, numele acestei confluențe e aroganță de castă superioară. Mai intersant
e numele politic: democrație defunctă.
În fața acestor operații de control din ce în ce mai largi, teoria
conspirației devine o abordare de bun simț, ba chiar o dovadă de echilbru și
cumpătare. Aici e cel mai nefericit efect al noii gramatici elitare care deține
lumea și poartă în lesă mulțimile. Ultimul refugiu al minții în căutare de
certitudini e suspiciunea neagră. Ultima speranță e pesimismul fără excepții.
Și, cum altfel?
Frauda e universală. Autorii ei sint o rețea impenetrabilă, convinsă de
gloria propriei tîmpenii și mereu gata să îndoaie limbajul spre a-și etala
măreția. Liderii și miniciunile castei au imunitate totală. Vremurile cruciadei
anti-corupție, epoca libertății și a gîndirii științifice lucrează, mereu, pentru
aceleași lucruri: fortificarea liderilor, absolvirea purtătorilor de lozinci,
îngroparea ultimei urme de conștiință și premierea șarlatanilor titrați. Nimeni
nu răspunde și nu e răspunzător. În acest univers care nu se mai teme de nimic
și ascultă doar de propriul ei Zeu (cornut) imunitatea e noua proprietate
genetică a elitelor. Divinitatea lor e anti-cristică și dincolo de dubiu.
Decesele trecute și viitoare sub regia vracilor oficiali, deformarea psihică
a copiilor și vătămarea generațiilor ce vin nu contează pentru că nu există. Și
nu există pentru că, deși există, sînt ilegale pentru establishment.
Falsificarea continuă a datelor și a raportărilor, concedierile arbitrare,
faliemntele fără recurs, contractele faraonice de zeci de miliarde pentru
vaccinuri netestate și imprevizibile, au fost declarate nule. Toate întemeiază profesia
de bază și legămîntul secret al șefimii planetare. Democrație? Negreșit! Mai
exact: puritatea umană și politică pe care o apărăm în Ucraina.
Dar, așa cum poți infesta sau incendia propagandistic nenumărate suflete și
minți, poți, la nevoie, curăța și răci aceleași suflete și minți. Uitarea poate
fi la fel de bine insuflată sau provocată. Amnezia programată e și ea o tehnică
bine pusă la punct. Așa a apărut, acolo, unde pînă mai ieri, tronau detaliile foioase
și fioroase ale pericolului virusologic, uitarea deplină. COVID? A fost cîndva sau
deloc. Experții și logoreea lor preventivă, politicienii solemni cu halatul pe umeri,
jurnaliștii îngrijorați de soarta societății au dispărut nevăzuți de pe ecrane
și de pe net.
Toată lumea care e cineva și ne-a apărut cîndva a dispărut undeva. Unde? În
norul cu imunitate, impecabil camuflați de nesimțirea stăpînului de robi cănd
întemnițați, cînd scoși la aer. Von der Leyen și-a șters corespondența
contractuală cu Pfizer și e de neatins. Modelul e vechi și verificat, din
vremea în care Hillary Clinton distrugea miile de mailuri ce o legau de
asasiunarea amabasadorului american în Libia. La fel, în cazul Hunter Biden, Fiul
Prezidențial-Prerfect, Prfect al mocirlei energo-ukrainene. La fel ca marea
presă a Statelor Unite care și-a intoxicat patru ani publicul cu mantra ”Trump
e omul rușilor”. Aceeași presă remarcă acum, în treacăt, că ipoteza nu se
verifică. La fel ca New York Times care i-a declarat extremiști pe cei ce bănuiau
o emisie de laborator chineză la originea epidemiei COVID. Acum, același ziar e
tentat să creadă că virusul vine dintr-un laborator chinez. Ei și? Se va
sancționa presa pe ea însăși? Se va auto-critica o castă care deține Adevărul Unic
și îl asmute ori de cîte ori are nevoie să încă un popor și încă o felie din
libertatea lui?
In concluzie, democratia domenste. La ordinul stăpînilor.
Comments
Post a Comment