Creier național în borcan european

Cu exact o zi înainte de negocierile de la Istanbul, un senzațional atac ucrainian a eliminat numeroase bombardiere nucleare ruseși. Baza lovită se află la mii de kilometri în interiorul Rusiei. Din punct de vedere militar, atacul ucrainian a fost o operațiune strălucită. Consecințele politice sînt altceva: o manevră cu potențial devastator.

În primul rînd pentru că atacul ucrinian e echivalentul, în aparență bizar, al unei invitații la ripostă, adresată deschis Rusiei. Atacul a pus la dispoziția Rusiei un casus belli major. Cooperarea occidentală la atacul ucrainian e greu de exclus și Rusia poate invoca propria doctrină nucleară. Riposta se poate îndrepta spre instalații occidentale similare. Dacă Rusia va face asta, războiul clasic din Ucraina s-ar putea transforma și extinde într-un conflict european general. În această situație, Statele Unite ar fi silite să renunțe la distanța impusă de linia Trump și ar fi absorbite în războiul european. Scenariul ar garanta un singur lucru: prelungirea și extinderea războiului.

Dar cine și de ce și-ar dori așa ceva? Cine ar avea de cîștigat de pe urma unui război pan-european? În mod sigur, nu societățile Vest- și Est- europene. Singurii beneficiari posibili ai nenorocirii ar fi Europa și Zelenski.

Poziția lui Zlelnski nu e un mister: fără război și cu un acord de pace pe care Ucraina nu îl poate semna în avantaj, Zelenski e un personaj terminat politiic și, chiar, biologic. Falanga extrem-naționalistă care duce greul războiului, nu i-ar ierta lui Zelenski ieșirea din război.

Al doilea beneficiar e Europa. Aici lucrurile sînt mai greu de descifrat dar camuflajul nu e imposibil de spart. Pentru clarificare, Europa înseamnă oligarhia liberală aflată la putere în aproape toate statele UE, plus Marea Britanie.  

Motivul pentru care euro-aligarhia jinduiește la război e de găsit pe străile fiecărui oraș european. De la un cap la celălalt al Europei, eroziunea socială și nesiguranța existențială aduc tot mai aproape spectrul unei civilizații rănite care lasă marile orașe descoperite în fața anarhiei și viețile individuale în mîinile fiscului, demagogiei și ideologiei oficiale. Migrația în masă, abandonul frontierelor, substituirea demografică, cenzura sistematică, persecuția penală a opiniilor contrare, dictatul ideologic, de-industrailizarea, alegerile anulate, furate sau alterate poropagandistic, cheltuielile absurde - toate la un loc dau o neliniște anxioasă și o frustrare gigantică.

Degenerarea internă a făcut din guvernele oligarhiei europene o forță ostilă societăților care răspund, chiar, ignorate, umilite sau cenzurate, cu un val de neîncredere și contestație. Distanța între oligarhie și supușii ei nu mai poate fi măsurată. Disprețul și răceala indiferentă cu care oligarhia operează sînt de neclintit.

Pe scurt, Europa lui Macron, Merz, Starmer și Von der Leyen trebuie să facă față unei populații europene gata să explodeze sub presiunea unui euro-regim arogant și incompetent.

În aceste condiții, psihoza pericolului extern e salvatoare. Numai ea poate aduce legitimitatea și autoritatea pe care oligarhia europeană nu le mai poate cîștiga la alegeri și prin dezbatere liberă.

În plus, oligarhia europeană are nevoie de menținerea modelului economic în care bugetele pot fi folosite fără presiunea cheltuielilor militare. Iar pentru asta, Statele Unite trebuie menținute în Europa. Nimic nu ancorează mai bine decît un război.

Ăn acest cadru, poziția României se înrăutățește rapid. Dealtfel, după ce liberalii au pierdut Polonia la alegerile prezidențiale de duminica trecută, România rămîne cel mai important poligon militar-strategic din spatele frontului ucrainian. Chiar dacă liberalii-progresiști-euro-democrați români nu pot concepe așa ceva, cel mai mare periol nu vine din Rusia ci din situația critică a oligarhiei occidental-europene.

Rusia nu are nevoie de un război european, în vreme ce oligarhia europeană se bazează pe el. Nu există nici un motiv rațional pentru care Rusia, împotmolită în Ucrina, ar fi dori să intre într-un război încă mai mare. Nu există  sens într-o invazie de pe urma căreia Rusia ar urma să preia state și societăți pe care n-are puterea și competența să le administreze. O asemenea extensie ar aduce Rusiei numai probleme și cheltuieli.

Da, frica și angoasele care inebunesc atiția români sint justificate. Războiul nu e departe. Dar pericolul nu vine din Rusia ci din manevrele demente ale oligarhiei europene și ale tristului lor pion Zelenski. Formula nerostită dar adoptată de oligarhia europeană e: pericolul nu vine din Rsuia dar vi-l aducem noi de acolo!

Ceea ce nu înseamnă că Rusia e izvorul binelui și frumosului. Nimeni nu e așa ceva. Nici măcar Uniunea Europeană sau Statele Unite. Ar trebui să punem capăt superstiției noastre care spune că Binele are o capitală și un drapel. Și ar trebnui să învățăm  că nu există decît mari puteri și interese.

Rusia e o mare putere care joacă în forță infleunța din zonă. Un acord de pace favorabil pentru Ucraina nu mai există. În schimb, un acord de pace favorabil europenilor continuă să fie posibil. Rezultatul ar fi pierderi teritoriale ucrainiene în zonele  rusofone, limitarea expansiunii NATO și o influență sporită a Rusiei în Est. Nu e ideal dar nici infernal.

Sau, poate, serviți Apocalips?

Așa cum arată lucurile acum, sîntem la dispoziție și nu ne putem extrage din clește. România și-a cedat complet ponderea și respectul, odată cu potlogăria alegerilor anulate în 2024 și reînscenate după 6 luni de manevre obscene și turbarea planificată a populației. Primii pași ai Președintelui N. Dan au fost, previzibil, stîngaci: Președintele a semnat, ca prin vis, la Vilnius, un document minor în care apare, însă, sprijinul pentru admiterea Ucrainei în NATO. E exact ideea repinsă de administrația Trump. Mai sîntem pro-aemricani?

Deocamdată, situația e pe muchie și ne-ar putea scuti de ce e mai rău. Trump nu e interesat de aventuri catastrofale iar Putin e un jucător perfid și rațional. Ce nu știm e cît mai poate plusa axa Euro-Zelenski. Va fi următoarea carte și  mai necugetată? Va sparge ea barajul care oprește, încă, un război pan-european?      

Realitatea socială românească e, foarte probabil, contrară adîncirii războiului din Ucraina, așa cum e în majoritatea statelor europene. Dar asta a încetat să mai conteze. Aparatul de propagandă liberal amplifică vocile minorității pro-război și creează pre-sentimentul unei invazii rusești iminente.

Ne învărtim amețiți într-o nevroză circulară: ura facțională e totală și produce zilnic repudieri în familii, între prieteni și triburi sociale. Ideologia liberală a creeat un apartheid intern. Cine nu repetă sloganurile noastre e pro-rus, extremist și anti-român!

Am pierdut percepția și definiția interesului național. Am pulverizat orice urmă de ideal comunitar. Nu mai ințelegem nimic și vociferăm minciuni plantate.

Sîntem creierul din borcanul în care Macron, Merz, Starmer și Von der Layen presară prafuri și culori.