Posts

Showing posts from October, 2026

Epidemie de nebunie

Sîntem parte a catastrofei europene, așa cum chelnerii de bord au fost parte a catastrofei, pe Titanic: scufundați cu tava în mînă, spatele înclinat și un zîmbet servil pe buze. Sîntem acea parte a catastrofei care nu se descurcă singură și nu găsește drumul spre ultimul drum decît dusă de mînă. Pentru noi, numele anului zero a fost 2024. Am acceptat, atunci, ordinul criminal care promitea să salveze democrația dar numai după ce o omorîm cu mîna noastră. Am suprimat milioane de voturi și tot atîtea milioane de alegători, fără să înțelegem sau chiar înțelegînd că am concediat tot. Cu o singură mișcare, am lichidat tot: justiția, guvernul, parlamentul, președintele, presa și algătorii. Am cruțat doar minciuna. Am lăsat în picioare numai autorii și complicii la crimă: fanatismul euro-liberal și slugile lui idioate (ONG-urile) sau perfide (Serviciile). După doi ani, trăim în pustiu. La Sud de noi înșine și la Nord de libertate. Avem tot cee ne trebuie pentru a mima viața cinstită și pe...