Putrefacție matură

Nu vă luați după fotografii! Franța nu arde. Franța se scufundă. Nu numai Franța: toate statele occidentale se duc la fund, apăsate de greutata propriilor decizii. Istoria Europei ia sfărșit. De acum înainte, ne paște o agonie înfășurată în deliruri noi și întețită de otrăvuri suplimentare.

După aproape 40 de ani de la triumful anunțat în 1989, Europa liberală, furnizoare de lecții și modele, logodită cu progresul și sortită succesului, se stinge doborîtă de o epidemie de nbunie. De un lanț de fixații și aberații istorice, economice, politice, spirituale și sociale. Totul e greșit, contra-naturii și irespirabil, în acest evantai care asfixiază.

Fostele puteri militare și civilizatoare europene au încetat să mai existe. Ele s-au transformat în puteri fiscale și juridice, în război cu oricine produce valoare sau își păstrează bunul simț în propria țară. Singura lor prodcuție înfloritoare sînt impozitele, toate mai bine păzite decît granițele. Administrațiile contează pe mai mulți funcționari decît soldații sub arme.  

Cheltuielile cerute de un sistem de asistență socială fără capăt, dilatat la infinit de importul a milioane și milioane de migranți, au ruinat economia și au scos viața din fraierii care muncesc. Deviza e într-advăr ” Sans Frontières!”.

Justiția iartă orice, dacă e vorba de străini importați din toată luma afro-muslmană. Aceași justiție e, în schimb, nemiloasă cu oricine se face vinovat de crima de opinie diferită.  

Falimentul a fost biciuit pentru saltul spre linia de sosire de două generatoare suplimntare de ruină.

Prima: obsesia ecologică și desprindrea virutoasă de energia ieftină livrată de Rusia. A doua: angajamentul în cheltuieli militare colosale fără sens, fatale pentru propriile economii. Ucraina trebuie finanțată în orice condiții. Zelenski nu mai obișnuiește să plece cu mîna goală din capitalele vest-europene (ultima notă de plată e 71 de miliarde). La ora la care războiul americano-iranian a gîtuit celaltă mare arteră energetică, Europa era deja strivită. Macron insistă că violența de la Paris e moșită de războiul lui Trump. Și are grijă să uiote că, în ultimii 20 de ani, Franța a trecut prin 25 de valuri de proteste violente.

Colapsul de astăzi are loc într-un ospiciu de fabricație europeană, dotat cu ideologie ermetică și alimentat de panouri solare, plus moriști eoliene.

Pentru desăvîrșirea parastasului, reacția UE e, bineînțels, rigiditate fiscală, austeritate și aliniere în zgarda unei politici extrne care produce un singur lucru: zero politică externă în statele membre. Pe scurt, Europa e inexistentă strategic, iresponsabilă economic și sinucigașă social.

Ficare din aceste decizii stupide și nesolicitate are una și acași sursă și una și acași victimă.

Sursa e joncțiunea cu milenarismnul liberal amrican: dogma după care restul lumii trebui să fie liberal sau să nu mai fie. Slabă și îmbătată de propriile farmece, Europa s-a lăsat remorcată într-o aventură expansionistă, tot mai spre Est. Următoarea piesă a fost contra-intervenția rusă. Cunoaștem această urzeală idologică bine ascunsă sub numele de războiul din Uraina și neovia de solidaritate în apărarea democrației europene bla, bla, bla.

Victima e omul productiv, democrat și autonom. Euro-liberlalismul birocratic l-a atacat din toate părțile, cu o furie aplicată la temelia vechii orînduitri europene. Dislocat de migranți, asasinat fiscal, reeducat ideologic prin copiii răpiți spre îndoctrinare în școli imbecile, mînat la coada istoriei în postură de rasist și opresor, omul autonom e marele adversar al statului elitar european. Războiul nu va veni din Rusia. Războiul a sosit, e europan și e civil.      

Toată lumea, nu numai centrul sacru franco-german, e absorbită de vortex.

La margine, Marea Britanie e un stat fantomă, sleit de ecologie, progresism și jaf social. Numărul copiilor asistați la 7 ani e mai mare decît numărul adulților asistați la 50.  

Europa de Est nu poate evita și nu se poate sustrage. Coordonarea e impusă sub presiune economică și politică. Democrația e preambulul unui mecanism de extracție care produce profit material și moral pentru deținător.

Dar farsa e apocaliptică. Autorii ei se mint pe ei înșiși, cu o naturalețe bolnavă. Pe tot parcursul acestei parodii de moralitate, Europa a importat, pe canale obscure, gaz rusesc, în valoare de sute de miliarde.

Prăpădul din Franța e mult mai grav decît spectacolul întreținiut de anarho-primadonele din stradă. Tembelii care fărîmă orașe franceze sînt vestitorii unui sfîrșit de epocă. Nimic nu mai are cum să dea o definiție decentă vremurilor naostre. Nimeni nu dă foc școlilor pentru că moare după știința de carte. Numai vidul poate întreține ura și condițiile sînt întrunite. Nimic nu se schimbă. Viața politică a dispărut, înghițită de consensul obigatoriu al ideii unice. Singura funcție vie a politicii e interdicția de participare a partidlor anti-sistem și deposdarea alegătorilor care le-au dat votul. Atît. Fostul mecanism pluralist s-a dizolvat într-un regim monopartit nedeclarat. România e un exemplu hilar. La fel ca în România, guvernul cu care E. Macron susține că își apără țara nu are nici o lgătură cu alegerile care se presupune că l-au născut. Evident, spcialitatea lui Macron nu e Franța. El dovedește mult mai mult talent cînd pune Președinți sau face guverne în România. Tot el reușește mult mai ușor să fie pe placul prietenilor care țin în Gaza ordinea pe care o distrug la Paris.

Concluzia e că salvarea euro-elitei cere un preț enorm: demontarea democrației europene. Adaptată și rafinată europeean, soluția anunțată de Ortega în Nicaragua (Fără algeri, pentru că riscăm să le cîștige adversarul!) nu mai e de neconceput. 

Da, revolta vizează ceva material: un sistem care nu mai plătește destul. Însă frisonul decisiv vine de altundeva: dintr-o cultură închegată în anti-cultură și incapabilă să mai dea sens viații. Ea a crescut la umbra indiferenței gigantice și atotputernice a sistmului. Guvernările sînt tehnice și anonime, în spatele tehno-jargonului. Reziliență etc. Toate discursurile mint. Presa e de vînzare sau vîndută. Toate standardele au fost surpate. Sistemul a produs, după gustul și nevoile electorale ale unei dmocrații viciate, o populație în parte importată, în parte dresată de sloganuri, mereu nevrotică și angajată în idealuri desenate digital.

Așa s-au ales statele europne cu două non-culturi incendiare care și-au dat mîna și se întorc împotriva unor țări din care nu înțleg nimic, în afară de dreptul de a dori și de a primi orice.

Pe un front: tinerii educati în nimic, saturați de narcisismul deprins din predicile stîngii progrsiste. Viitorul lor înseamnă, în cel mai fericit caz, o poziție în complexul ong-media-universitar. De regulă, repartiția e alta: slujbe fără sens sau o poziție pe sofa, în rețeaua de contrabandă cu iluzii pe tick-tok. 

Pe celălat front: migranții arabo-africani, întreținuți și protejați cu banii celorlalți,

Nici unii nici alții nu sînt în țara lor și, dealtfel, nu au vreo țară a lor. Și unii și alții distrug Franța sau Anglia sau Italia, fără să înțeleagă ce demolează: clădiri publice, sensul proprietății, monumente, vieți personale. Dacă xistă ceva în mintea lor, atunci e vorba de ”genocidul din Gaza” sau de insolația pinguinilor loviți de schimbarea climatică.

Și cine își adulmecă bucuros șansele, lîngă cadavrul european? Desigur, stînga unită cu falanga musulmană. În Franța, instigatorul e Jean-Luc Mélenchon, un nimeni infernal în fruntea LFI (La France Insoumise). Omul l-a înțeles pe Lenin și lucrează bolșevic. Lecția: nu rata căderea imperiilor! fii de față! bagă-te! dă brînci! dă foc! dă furii și anunță că aduci dreptatea!  

Ora nihlismului absolut, anunțată de Nietzsche acum o sută de ani, a sosit. Intrăm în ordinea vidului total și inflamabil. Avem în față un sub-lumpen urlător, secretat în masă de toate instituțiile și deciziile dogmei progresiste: universități, media, ONG-uri, guverne. De la San Fancisco la Viena și, mîine, de la Cluj la București.

Cercul tragic se închide perfect. Nici o intervnție nu mai poate aduce salvarea. Reprimarea și îndreptara silită sînt excluse. Simpla lor contemplare îngrozește guverne dominate de frica valului de indignare media-ongist ce ar urma răfuielii. Cușca ideologică a creat o aberație: o societate care se ia singură ostatică.

Toate au copt prea mult. Putrefația a ajuns la maturitate.