Sfîrșitul Europei - sub Baltica

George Orwell, în 1946, despre cea mai ciudată dotare și cea mai consimțită  încătușare umană:

”The point is that we are all capable of believing things which we know to be untrue, and then, when we are finally proved wrong, impudently twisting the facts so as to show that we were right. Intellectually, it is possible to carry on this process for an indefinite time: the only check on it is that sooner or later a false belief bumps up against solid reality, usually on a battlefield.”

{Problema e că sîntem cu toții capabili să credem lucruri pe care le știm neadevărate, pentru ca, apoi, cînd se dovedște că am greșit, să deformăm fără jenă faptele, pentru a arăta că am avut dreptate. Mental, e posibil să continuăm acest proces pentru o perioadă nedefinită: singura infirmare vine, mai devreme sau mai tîrziu, o dată ce una din ideile noastre false se izbește de o realitate dură, de obicei pe cîmpul de luptă}

(In Front Of Your Nose – Tribune, 22 martie 1946)

În același text, Orwell numește acest dar nenorocit ”schizofrenie” sau ”capacitatea de a accepta și lucra simultan cu două convingeri care se anulează reciproc”.

Orwell a scris aceste rînduri imediat după încheierea războiului. Erau anii în care lumea își sufleca mînecile pentru a clădi un viitor rațional. Umanitatea occidentală părea, în sfîrșit, pregătită sau, mai degrabă, silită să își recapituleze critic erorile, pentru a se lepăda de boala care le-a provocat.

Au urmat, într-adevăr, aproape 80 de ani de încredere declarativă și echilibru aparent. Porțile progresului îmbiau, larg deschise, la optimsim iar istoria dădea semne că se lasă re-educată de noul suflu global al libertății. Pe parcurs, însă, îndemnat de aparenta lipsă de fricțiune istorică, visul a început să-și organizeze propriul coșmar. Exaltarea a trecut în nesăbuință și, folosind un drum ocolit, a condus noua lume spre vechiul blestem: iluzia dezlănțuită.  

Nimic - nici o catastrofă precedentă, nici o lecție istorică și nici o învățătură filozofică sau morală - nu a reușit să vină de hac dorului de orbire voluntară. Mințile puse să lumineze alte minți au pierdut legătura cu realitatea, după ce au declarat-o opera unui spirit malefic. E de găsit, aici, un ecou gnostic dar, pentru a nu complica lucurile, e mai util să vorbim, acum, de scandalul faptelor și nu de geneza lor spirituală.

Răspunzînd invaziei ruse din Februarie 2022, o suită neîntreuptă de erori, un torent de decizii și fapte ireversibile au eliminat orice urmă de luciditate și amenință, cît se poate de credibil, existența lumii în care trăim. La un loc, toate aceste acte nebunie înverșunată se cheamă ”politică externă” sau, în cuvinte de uz narcotic, ”apărarea democrației”. Rezultatul previzibil e dispariția democrației și înfeudarea lumii europene în dependență, control și retorică goală.   

Pe scurt, Europa a pierdut, deja, războiul pe care Rusia și Statele Unite îl duc în Ucraina. Mai departe - dacă există vreun mai departe - războiul va urma conturul care duce spre catastrofa finală. Nici Rusia, nici Statele Unite nu mai timpul și dorința să apese pe frînă. Pentru ruși, orbirea vine din mistică națională. Pentru americani, din himera dominației mondiale care se crede eliberare și cere eliminarea Rusiei ca mare putere.

Nimic nu e rațional și totul e necugetat în premizele și desfășurarea acestui conflict.

Mai întîi, premiza stupidă după care Rusia poate fi îngenunchiată economic. Sancțiunile curg în minuțios numerotate dar rezultatul e un minuțios ignorat efect de bumerang. Economia care slăbește și își va găsi sfîrșitul curînd e economia  Europei, nu economia Rusiei. Foarte probabil, ideea prostească după care Rusia poate fi lihnită și jumulită la comandă a fost alimentată de confuzia între Rusia și Iran. Efectul devastator al sancțiunilor aplicate Iranului nu e posibil în Rusia. Cine a fost în stare să comită o asemenea confuzie crede că Rusia e, pur și simplu un stat sprijinit pe o economie primitivă.

Nenumărate șarje mascate în analize procentuale riguroase au impus, în ultimii ani, legenda după care Rusia e echivalentul economic al unui sfert de Germanie sau jumătăți de Italie. Poate. Dar numai dacă admitem că sfertul și jumătatea condiționează întregul. Toate aceste evaluări suferă de o mărginire aritmetică în care  nu e loc de raporturi reale. Lăsînd la o parte tradiția industrială și educația tehnică ruso-sovietice (avariate dar nu anihilate în ultimii 30 de ani), economia rusă are un atuu mare cît icebergul reperat prea tîrziu pe Titanic: produce lucrurile de care (și tu) ai nevoie pentru a produce lucuri esențiale. Cele mai vizibile sînt energia și îngrășămintele.

E simplu: rușii pot extrage petrol și gaze și fără vize și fără Dostoievski în librăriile milaneze. În schimb, pîine și încălzire la Milano nu se pot produce fără petrol și gaze din Rusia.

Blocul economic european e branșat la priza rusească. Inepția analizelor pro-sancțiuni e șocantă. Forța economiei ruse e egală cu vulnerabilitatea economiei europene. Cine încearcă să stranguleze economia rusă va reuși, mai întîi, să sufoce economia europeană. Din păcate, am trecut și de avertismentul dictat de acest raport elementar. Între timp, am intrat în zona fără întoarcere.

Sabotajul care a scos din uz conductele NS1 și NS2, de sub Marea Baltică, e cel mai grav act de vandalism strategic înregistrat în istoria Europei post-belice. Cu incapacitarea celor două conducte de gaz, Europa pierde alimentarea industriilor și populației ei. Acum și pe viitor. Zarurile au fost aruncate la mare adîncime. Ruina europeană e garantată. Germania și UE sînt șah-mat.

Nimic nu mai e logic în războiul din Ucraina dar nici logica nici lipsa ei nu pot explica de ce autoarea actului fatal de sub Baltica ar putea fi Rusia. Pentru a-și anihila sursa de venituri și instrumentul de șantaj? Absurd! E greu de crezut că autorii sabotajului sau cei ce l-au aprobat nu înțeleg ce va urma în Europa. E și mai greu de crezut că autorii dezastrului de pe fundul Balticii înțeleg ce va urma după ce va urma în Europa.

Fără energie sau cu energie la costuri enorme, economiile Europei vor suferi cumplit. Europa riscă, pur și simplu, de-industrializarea, șomajul de masă și ruina financiară. Haosul politic nu va întîrzia. Mișcări masive de protest și partide din ce în ce mai radicale vor slăbi administrațiile, vor respinge ordinea democratică și vor fi gata să ia puterea. În această situație, Europa va fi un bloc inert și impotent, la dispoziția celor ce cred că o pot salva spre a o controla. Dar socoteala e greșită.

Cei ce cred că pot captura o Europă anihilată economic suferă de o miopie mult mai avansată decît puterea de judecată. Căci o Europă scoasă din joc duce spre generalizarea crizei. Spre prăbușirea în faliment, dezordine și violență a întregii constelații economice euro-americane. Nimeni nu e pregătit pentru așa ceva.

Riscul istoric e re-întrunirea condițiilor politico-economice de la sfîrșitul primului război mondial. Vortexul evitabil care a lansat recesiunea generală din 1929-33 și a pregătit al doilea război mondial.

Munții de datorii și bani ”răi” înălțați pentru a plăti lockdown-urile și războiul din Ucraina sînt pestre tot singurul peisaj financiar vizibil. Dezmembrarea circuitiului comercial global a început cu restricțiile anti-COViD și se va adînci, odată cu decuplarea blocului BRICS+. La fel ca în 1919, după Versailles, Europa va rămîne bună de plată, cu precădere la ghișeul german, iar cooperarea și schimburile internaționale se vor rarefia pînă la inexistență.   

A croi planuri de dominație globală pe aceste baze e iresponsabil. Criza va dezlănțui resentimente turbate și va anima revizionismele cel mai fanteziste. Toată lumea va înțelege că are drptul și datoria să o ia razna pentru a da lovitura cea mare. Pasul următor va fi și ultimul. Va fi neînchipuit de ușor pentru una din Marile Puteri să comită ireparabilul, în timpul unei crize de grandoare pe care o va prezenta drept justiție cerească. Un schimb de tiruri nucleare e tot ce mai lipsește pentru a pune capăt lumii occidentale.

Cum am ajuns aici? Prin deliruri paralele și concurente. Statele Unite au intrat în faza finală a febrei misionare de care suferă de un secol (post-1918). Epoca oamenilor de stat americani educați de tradiția Fondatorilor a trecut. Și odată cu ea filozofia care oprea aventurile imperiale. Orice imperiu sfîrșește convins și îngropat de prorpia grandoare. America încearcă febril să o confirme.

De cealaltă parte, Rusia s-a ipostaziat, la limita martiriului, în rolul națiunii alese să salveze creștinătatea și lumea veche. Prima e o relicvă pe care generațiile ce vin o resping, în pasul vioi ce duce spre vid. A doua nu mai există. La un loc, amîndouă sînt rezultatul complex, excitant și dezastruos al drogurilor ideologice tari pe care umanitatea și le administrează de prea mult timp.

Restul, adică mișcarea care asigură alibiul, entuziasmul și complicitatea populară la dezastru, vine din războiul informațional. Înobilat seducător de lumina luptei pentru libertate, asaltul mediatic a fost devastator. Dar nu pentru Rusia. Ținta reală a fost publicul european intern. Reușita a fost deplină. Opinia standard a publicului e  servitutea militantă. Așa s-a generalizat starea de orbire voluntară care permite oricui să își nimicească bunul simț și să susțină un fals pe care, în cea mai ascunsă cută a sufletului, îl știe fals. Cu certitudinea negativă că, dacă se abate de la acestă îndatotire, va fi descris instantaneu ca ”om al lui Purin” și descalificat.

Remediul va veni cînd va fi prea tîrziu. Cum spunea Orwell: o dată cu ciocnirea de ralitate. De obicei pe un cîmp de luptă. Sau în sărăcie, mizerie și neputință. Noi valori comune și europene.