Slava Israel!

 

Am fost, cîndva, anti-semit. Și era bine! Totul se lămurise defintiv. Nu mai aveam nevoie de argumente, cărți și discuții. Abia dacă apăsam pe butonul conspirativ și orice problemă se rezolva de la sine. Finanțe, războaie, dezastre, sărăcie, șomaj, epidemii, revoluții? Evreii! Jidanii! Alianța Universală! Cine altcineva?  

E greu de spus cum poate cineva ieși din acest sistem-menghină de înțelegere a lumii. Experiența personală îmi suflă o singură formulă: crescînd! Maturizîndu-te, lăsînd în urmă mitologiile convenabile stimei de sine și acceptînd neplăpcerea de a trăi în lumea reală. 

Dar drogul e tare. Efectele lui aprind rebelul și zguduie cerebelul. Cum să reziști și cum să refuzi? Plete în vînt, pieptul gol în fața opresiunii, curajul de a lupta cu puterea care stăpînește lumea, nobila împotrivire și alte ocupații bune conducătoare spre sanctificare. Che Guevara cu keffyeh mobilizează la fel de bine ca varianta cu beretă.  

Toate astea par ușor de explicat. Copiii au febră. Adulții au un vid de umplut.

Ce e mai greu de explicat e cît de profunde sînt aceste boli și de ce nu începem să înțelegem că locul lor de baștină se numește, dintotdeauna, natura umană. Răul e la el acasă în om. Asta e cel mai greu de acceptat și rămîne ascuns în spatele alibiurilor pe care orbirea le împrăștie darnic. Cu cît mai vizibil, cu atît mai invizibil! – spune legea pe care se cațără disperarea noastră de negaționiști la dispoziția răului.

Iată ce nu se vede: mai întîi că masacrul din 7 cotombrie nu a venit din senin ci dintr-un calcul rece. Acordurile semnate și normalizarea crescîndă în relațiile Israelului cu state cheie ale lumii islamice (Emiratele Unite, Bharain, Iordania, Egipt) riscau să lase fără sponsori și combustibil cauza palestiniană. Ceva trebuia făcut, urgent și exemplar, pentru a pune capăt acestei nenorociri aducătoare de pace. O grenadă trebuia așezată sub scaunul pe care urma să se așeze rațiunea.

S-ar spune că rațiunea tocmai citată e totuna cu soluția celor două state. Un stat evreu și un stat palestinian vecine și contemporane. Ce nu se vede, tocmai pentru că a fost vizibil de atîta timp, e că, din 1948 încoace, soluția celor două state a fost oferită în mod repetat palestinienilor. Și refuzată în mod reptat. La fel de vizibilă și tocmai de aceea invizibilă e marea contradicție: două state? cu cine? Cu palestinienii conduși de o organizație care urmărește programatic distrugerea statului Israel? Carta Hamas stabilește ca obiective fundamentale eliminarea statului Israel și exterminarea seminției evreiești. Și atunci? Da, două state dar numai dacă unul dispare.

La fel de vizibilă și, deci, invizibilă e minciuna umanitară și civilă care face diferența între palestinienii de rînd, ca oameni normali, trebăluind neutru pe lîngă acareturile lor, și Hamas, ca organizație politică nu tocmai reprezentativă pentru masele muncitoare și inocente. Pentru a accepta această ficțiune civică așezată în capul milioanelor de demonstranți care defilează cu steaguri palestiniene în tot Occidentul, trebuie să trecem peste cîteva detalii. Evident, minore.

Masacrul din 7 octombrie s-a bucurat de o largă participare populară. Autorii au pornit entuziast la hăcuială din toate sectoarele societății palestiniene: tineri pe motocicletele de acasă, casapi nerăbdători să telefoneze părinților pentru a raporta cîți evrei au ucis, ziariști absolut independenți, folosiți de CNN și AP, sosiți întîmplător la ora atacului și fotografiați anterior pupîndu-se cu șefi Hamas. Floarea societății palestiniene a răspuns solidar la mirosul de sînge evreiesc.

Întrebarea ”cum e să trăiești în Gaza?” are un răspuns scurt: mulțumesc bine, e dictatură! Nimeni nu mișcă fără știința și aprobarfea Hamas, ceea ce verifică, o dată în plus, onestitaea milioanelor de luptători pentru libertate de la demonstrațiile pro-palestiniene din Berlin. Londra sau New York. Într-un singur loc, însă, valorile și dorințele tiranilor din Hamas și ale tiranizaților de Hamas, coincid: în ura față de evrei.

Sondajele spun, de la apariția sondajelor în Gaza, că palestinienii sînt alături de Hamas, cînd e vorba de anihilarea evreilor. E vorba de cele mai previzibile sondaje din istoria sondajelor. Într-o societate în care copii spălați pe creier de la 4-5 ani, pozează lîngă Kalasnikov și învață că evreii trebuie uciși, sondajele sînt la fel utile și surprinzătoare ca studiile ce descoperă că apa de pe foc e mai caldă decît apa de pe masă.

Logica a căzut prima. Îndată după primele beregăți tăite, femei violate și bătrîni uciși de palestinieni, a fost scoasă la mutilat, în public, judecata elementară. Of! Palestinienii au sărit un pic peste calul deja culcat la sol, așa că Israelul trebuie să răspundă ”proporțional”. Proporțional cu ce și de cine stabilit? Poate că ONU și  Obama și Macron vor selecta ei înșiși femeile, bătrînii și copiii palestinieni ce urmează să fie selecționați, statistic just, pentru execuție. Dar nu e timp de asta! Corul gigantic ieșit pe străzile marilor orașe occidentale cere, imediat!, un armistițiu și încetarea focului. Fără condiții. Oferta e generoasă: Hamas nu trebuie să elibereze ostatecii pe care i-a tîrît în tunelurile de sub spitalele pe care le folosește ca forturi militatare iar strucutrile de comandă Hamas trebuie lăsate în pace. Cum altfel se poate asigura Israelul de un nou atac și de un nou măcel Hamas?

Totuși, orbirea celor ce au stabilit că văd, în sfîrșit, frauda evreiască pe care stă osia lumii cere mult mai mult decît neatenția adolescentului. Cere o duplicitate coaptă și evoluată. Numai așa reușesc revoltații să nu își numere bine revoltele. Recensămîntul indignărilor e ciudat: nici o mișcare, nici o lozincă, nici un graffiti, nici un boicot cînd e vorba de orice altceva decît de evrei. Pakistanul se pregătește să expluzeze forțat 2 milioane de refugiați afgani. Acum, sub privirea justițiară și neiertătoare a opiniei publice occidentale. Și? Nici o silabă, nici o fundiță, nici o adiere de indignare sau sprînceană ușor arcuită. La fel, cînd cu uigurii din lagărele chineze, cu armenii izgoniți de azeri, grecii fugăriți de turcii din Cipru și kurzii alergați prin tot Orientul. Oare de unde această precizie formidabilă, de nevăzător care nimerește mereu una și aceeași țintă?

Din captura totală a minții și opiniei occidentale. Totul, prin instituții conducătoare, cercuri de putere și influență, educație și demografie. Asta, apropos de controulul obscur și nelimitat al jidănimii care trage sforile lumii. E simplu, clar și, deci, complet invizibil: Occidentul e în brațele unei noi religii, această religie e în brațele stîngii progresiste iar stînga progresistă e în brațele urii de sine a Occidentului. Așa da, conspirație!

Puterea ei stă în cea mai rapidă, puternică și imbatabilă minciună. Minciuna care elimină realitatea și pune în locul ei o lume nouă. Nu o imitație ci o stare de fapt. Nu, orașele mari ale occidentului nu mai sînt ceva care conține o altă cultură contrară ci sînt chiar acea cultură. Londra, Paris sau San Francisco sînt sub controlul demografiei și ideologiei iar administrația, primarii, funcționarii, miniștrii și guvernele care le conduc sînt complici bucuroși. O singură pleznitură de bici pornită din marile întinderi arabe ale Londrei e de ajuns. Presa și netul o vor amplifica frenetic. În 24 de ore, toată ierarhia, de la primar, la poliție și guvern, vor găsi mișcările cele mai rapide spre poziția sluj.      

Bănuiala mea de ex-anti-semit încercat e că ne aflăm în fața unui succes fără întoarcere. În fața unei convertiri care a venit de hac istoriei, bunului-simț și civilizației care ne-a născut. Plutim, liberi de gîndire, prin spațiile incomensurabile ale resentimentului și dăm o minte de ajutor la risipirea lumii pe care am clădit-o. Noua noastră libertate e ultima pe care o mai putem gusta. Libertatea de a fi nimeni și nimic altcineva decît autorii tîrzii dar de neoprit ai propriei anihilări.

Aici e tot ce trebuie înțeles, tot ce stă perfect camuflat în spatele unei revolte care pretinde că se bate cu nedreptatea din Palestina. Dedesubt, plasată acolo de la începutul istoriei, stă oroarea de ordine cosmică și consimțită. Refuzul de a lua lumea așa cum a fost ea făcută de cel ce a făcut-o și de cei ce l-au urmat. Fuga de civilizație și de cultuă în cel mai uman sens al cuvîntului. Credința vicioasă după care tot ce există e strîmb și trebuie îndreptat prin nimicire.

Cu arma în mîna altora și cu mintea răsturnată în noi, ne îndreptăm spre marea corecție. Pe drum am dat, iar, de evrei și de blestemata lor înțelepciune din care a ieșit tot ce a  îngrădit scumpa noastră barbarie: Dumnezeu, iudaismul, creștinismul și Franza Kafka (salutări mute de la Procesul prin care trecem!)

Iată de ce Osama Bin Laden e hot! Wow! Milioane de tineri, mînați pe TikTok de influenceri influențați de vid, plicits și prostie, i-au redescopertit, zilele astea, pe Bin Laden și Scrisoarea lui către America.

În 2002, Bin Laden decreta că America își merită pedeapsa pentru că e roaba evreilor. După 20 de ani, o puzderie decuplată de umanitate, un lumpen burghez academic agramat în ale lumii, se adapă, cu o revelație orgasmică, din gîndirea Marelui Ucigaș (și anti-rasist și ecologist, conform aceleiași Scrisori).

N-are rost să-l citiți pe Bin laden. Dacă sînteți la zi cu programa și gîndirea universitară americană e suficient. E greu de spus cine pe cine citează: Bin Laden pe universitarii americani sau universitarii americani pe Bin Laden?

Înconjurați, în propriile orașe, școli, companii și familii de cei pe care i-am crescut în numele luminii care pune capăt nopții de pînă la noi, sîntem, acum, pregătiți pentru victoria care ne va asigura dispariția. Înlocuiți de indolența lașă pe care o cere egoismul, i-am adus, zi de zi și ceas de ceas, din toate colțurile lumii, pe cei ce nu recunosc binele lumii noastre și i-am făcut stăpîni.

Sîntem gata. Putem preda și ne putem preda. Nu înainte de a pune capăt ultimei restanțe: ”chestiunea evreiască”. Sîntem, deci, datori să fim anti-semiți până la capăt. Altfel, nu vom reuși!

Și dacă lucurile stau așa, cine mai vrea, mai crede și mai poate trebuie să strige, înainte de căderea întunericului, în minte și încet, nu răgușind pe stradă, două cuvinte, ca să se înțeleagă în mai multe limbi: Slava Israel!