Trump în istoria Europei

 

Tot mai mulți foști susținători ai lui Donald Trump descoperă că sînt dotați cu mari adîncimi intelectual-etice și bat în retragere. Dar fereastra nu s-a închis. Cine vrea să privească, fără să-și interzică să gîndească, are ce vedea și de ce se teme.

Ce spune despre războiul din Iran acel Ceva pe care continuăm să-l numim neglijent Europa? Așa cum am fost învățați, Europa înseamnă ”statele cheie” ale UE (Germania, Spania, Franța, Italia și surata ideologică Marea Britanie). Nimic nu sugerează că tot Europa sînt și statele ”primitive” ale Estului. Ziua în care aceste națiuni vor avea voie să conteze va sosi după ce toate popoarele lor vor fi extrase din decor și, pe scenă, va rămîne, spre norocul nostru, numai geniala elită media-ONG.

Pînă atunci, deviza ”statelor cheie” e: războiul din Iran nu e al nostru! Înseamnă asta că Europa așteaptă ca războiul din Iran să devină al ei? Nu. Europa folosește scutirea pe care și-a acordat-o pentru a-și etala marea specialitate: mizeriile de reptilă minoră. Nu putem opri războiul dar putem fi meschini, punînd piedici și pozînd în eroi ai rezistenței anti-Trump.

Italia, Spania, Franța, Germania își închid spațiul aerian pentru avioanele militare americane și refuză accesul americanilor la bazele NATO de pe teritoriul lor. Vorbim de aceleași baze NATO care apără Europa de aproape 80 de ani. Și de amnezia scabroasă a ”statelor cheie” care uită că își datorează existența deciziei americane de a rămîne în Europa după 1945. Altfel, ”statele cheie” ar fi devenit ”state seceră și ciocan”, bucurîndu-se de soarta ”primitivilor” din Est. E adevărat, ”statele cheie” sînt în posesia unei arme temută de la Teheran la Beijing: summit-urile încheiate cu  declarații fioroase de vitejie și atuonomie pe hîrtie. Deasemenea, nu e de neglijat că, de pildă, Spania contează pe 150 de generali, la 4000 de soldați combatanți.

Tot Europa ”statelor cheie” declară demn: nu am fost consultați înainte de atacul asupra Iranului! Ideea e că Europa pretinde ca amercanii șă le îngăduie un exchibiționism avansat. Adică șansa de a spune nu, mai devreme.

Pseudo-raționamentul care stă la baza acestei pseudo- strategii practicată de pseudo-lideri pseudo-europeni e incredibil. Iată-l: nu e războiul nostru pentru că nu avem dovada că ni se va întîmpla ceva dar sîntem gata să luptăm împotriva a ce ni s-ar putea întîmpla, după ce ni se va întîmpla. Pînă atunci, numai șicane și propagandă.  

Acest nonsens lăbărțat nu e o pură și enormă eroare de judecată. În spatele lui stau infirmități psihice și politice nerostite. Toate se hrănesc din lașitate, slăbiciune și perfidie. Și toate cer deformarea grotescă a judecății elementare.

Cum arată realitatea scoasă la vedere de războiul pe care Europa îl repudiază, socotindu-l o fabricație americano-israeliană?

Am aflat, de pildă, că Iranul a pregătit un aparat militar extraordinar pentru a-și păstra comorile nucleare. Am mai aflat că Iranul poate lovi ținte europene (și a oferit un aperitiv în materie trimițînd rachete spre insula Diego Garcia, la aproape 4000 km distanță) E de la sine înțeles că, în viziunea ”statelor cheie”, apărarea Europei de un asemenea atac cade în sarcina Statelor Unite. Normal, nu? Tot așa cum războiul din Ucraina e ”al nostru” dar trebuie dotat militar de americani.        

Asta are Iranul în ”parcare”. Ce e în strategia de stat e și mai sinistru: atacuri împotriva statelor vecine, incendierea generală a zonei, blocarea Strîmtorii Hormuz și gîtuirea livrărilor de petrol căte Occident (odată cu legea internațională care a dispărut de pe radarul celor ce nu mai puteau de grija ei)

Însumînd, avem în fața ochilor (dacă ei vor să vadă) un stat pregătit să atace în jur și la mare depărtare și să distrugă economiile și finanțele Occidentului. Implantul de populație islamică complet străină de democrație în statele democratice ale Europei de Vest e o pîrghie în plus.       

Războiul a scos la vedere ceva tănuit și construit în ani lungi de îndoctrinare ideologică și planificare industrială: un mamut militar, motivat de un impuls religios furibund și cauționat nuclear. Ce spune toată această acumulare de putere? La ce bun a construit Iranul acest monstru?  

Nu contați pe un răspuns onest din partea ”statelor cheie” europene.

Europa nu are cum să reacționeze în fața realității tocmai pentru că îi e, deja, supusă. Capturată intern de masa islamică din centrele urbane, dezarmată cu mîna guvernelor care și-au falimentat armatele și adusă cu aceași mînă la dependență energetică totală, Europa nu are ce și cum să răspundă. Tot ce poate articula Europa e un lanț băltos de sofisme, o perdea enormă de propagandă anti-Trump și încă o tură de summit-uri care simulează voința.

Cînd spune ”nu e războiul nostru”, Europa rostește, de fapt, un adevăr pe care nu vrea să îl explice, deși l-a creat. Europa și-a suprimat sursele de energie (cărbune, țiței, gaz, nucelar). Totul în speranța că am intrat în era vînturilor turate (probă de misticism naturist poleit științific). Consecința acestei neghiobii e dependența de petrolul din Orientul Mijlociu. Ei și autorilor ei le datorați prețurile de la pompă.

Împreună, aceste condiționări spun că, într-adevăr, războiul din Iran nu poate fi al Europei. Căci Europa a capitulat mult înainte de declanșarea războiului.      

Și atunci? Cine are pe conștiință plonjonul occidental în anemie și servitute? Donald Trump, nu?

Singura salvare posibilă stă în Trump și în continuarea războiului pe care europenii îl declară străin lor. Războiul din Iran e, într-adeăr, al tuturor, inclusiv al celor care au capitulat demult.  

În joc nu sînt numai puterea clasei conducătoare europene și gloria lui Trump. Asta e interpretarea tabloidă istoriei. În joc, e ceva întins peste generațiile ce vin: viitorul sau lipsa de viitor a civilizației europene. Asta pare să fi intuit Donald Trump.

Ce face Trump e de neînțeles, pentru o privire rezemată în clipa de față. E de ajuns să acceptăm mecanica după care civilizațiile interacționează dintotdeauna și urma lui Trump în istorie devine descifrabilă.

Trump încearcă să desfacă lumea occidentală din strînsoarea acumulărilor ostile de putere (ajunse la incandescență în Iran), să neutralizeze avanposturile strategice (Venezuela și Cuba) prin care avansează influența puterilor adverse, să creeze o relație de coexistență cu Rusia, să tempereze colosul chinez și să reanimeze Europa (da!în profit american dar cu beneficiu european)

În planul cel mai larg, Trump vrea să redeschidă circulația vieții politice și economice, într-o lume redusă la blocuri reciproc ostile. Trump umblă la osia lumii și lucrează acolo pentru reechilbrarea forțelor ce duc, de prea mult timp, la o criză fără întoarcere. Nu pentru că Trump e un intelectual sau un savant ci pentru că are instinctul primar al celui ce înțelege încotro ne scurgem.

Occidentul e gata să își lase civilizația răsturantă de presiunile din afară și de slăbiciunea dinăuntru (adevărata corupție, pe care copoii specializați nu au de gînd să o noteze).

Multă lume celebrează civilizația europeană. Și mai multă lume o defăimează. Puțini înțeleg că ea a ieșit în afara istoriei. Și mai puțini o protejează. Istoria Europei poate continua doar cu Trump în istoria Europei.