Excepția românească e o legendă

A venit momentul să înțelegem cine ne crește și pentu ce. În ultimii 15-20 de ani, am bănuit cîte ceva dar ni s-a spus, într-una, că sîntem ”dezinformați”. Acum știm: am încăput pe mîna unor state moarte care cred într-o religie criminală și vor să ne ia la sîn.   

Ca să nu ne mai lungim cu măsurătoarea ștreangului: facem parte dintr-o lume care se duce la fund cu poftă și ambiție. Această lume poartă mai multe nume și face un singur lucru. I se spune ”Europa”, ”democrație”, ”liberalism” sau, pur și simplu, ”viitor” și se ocupă cu măsluirea și nimicirea tuturor acestor acestor valori și realități.

Puțină istorie recentă.

În decembrie 2025, Henry Nowak, un tînăr de 18 ani, se întocea acasă de la o petrecere cu prietenii, în Southampton, sudul Angliei. Nowak a fost înjunghiat de cinci  ori și a căzut la pămînt. Urma să moară lîngă un gard.  Lipsea ceva. Ritualul funebru, asigurat de noua religie de stat ”europeană”.

Ucigașul, un oarecare Vickrum Dingwa, indian de religie sikh, știa că, după moravurile stăpînirii, nu e deloc un oarecare. Nefiind alb, Digwa avea tot dreptul să se considere membru al unei clase cu drepturi speciale, aflată sub protecția autortăților și a noii religii de stat: anti-rasismul.

După ce l-a înjunghiat pe Nowak, Digwa a telefonat cu toată încrederea poliției și s-a plîns că a fost ”atacat rasial”. Digwa știa bine ce face și pe cine contează. Poliția a sosit și s-a conformat. La auzul cuvîntului ”rasism” poliția a pus în cătușe un muribund. Pe Nowak. Spaima și supunerea pe care le stîrnește cuvîntul rasism au biruit pe loc. Nowak le-a spus polițiștilor că a fost înjunghiat și că nu poate respira (”I cant breathe!”). Polișiștii i-au spus că nu îl cred. Jos, pe pămînt, imobilizat lîngă un gard, cu gura și plămînii plini de sînge, Nowak a mai respirat citeva minute și a murit. Încătușat. Lîngă el, slobod și vorbăreț, Dingwa a fost dus la poliție pentru declarații.

În clipa în care a fost înjunghiat, Nowak era, deja, condamnat. Noua religie de stat ”uropeană” care face din albi rasiști, din cine nu e alb o victimă a rasismului și din autorități slugi ale acestei dogme, hotărîse demult că, fiind alb, Nowak e un rasist în viață și un deșeu post-mortem. A fost deajuns ca Digwa să rostească un singur cuvînt (rasism!) și sistemul s-a pus în mișcare. Trcută prin ani de cursuri obligatorii și reeducare, poliția a devenit, la fel ca toate celelalte instituții ale statului, garda privată a noului Cler Conducător și a încetat să mai aibă vreo funcție publică.     

După 6 luni de confruntări și cercetare a înregistrilor audio-video, Digwa a fost judecat și condmnat pe viață (mai precis, la minimum la 21 de ani) Prețul acestei îndreptări minime a fost viața unui nevinovat, umilit și lăsat morții, în numele noului cod moral la putere în ”lumea civilizată”.

În această lume moral-superioară, fiecare funcționar, polițist, ziarist, politician și om de rînd alb tremură. Sau învață să se gudure și să laude noua ”democrație” dotată cu două legi diferite în aceași țară: una pentru astrele de culoare și una pentru pleava albă. Scăpare nu există. Pînă la urmă, oricine e alb va greși cîndva și se va dovedi rasist.

Noua religie ”europeană” spune că albii sînt rasiști prin simpla lor existență. Pot dovedi ei că nu (mai) sînt rasiști? Nu dar se pot căi. Cum? Cedînd totul, plătind despăgubiri și subvenții, dînd diplome și funcții oricui nu e alb, cerînd iertare și lăsîndu-se spălați pe creier de industria ”experților” în anti-rasism.

Toate aceste imbecilități otrăvite sînt parte a religiei care a luat locul democrației și justiției în ”lumea civilizată”. Torentul de zoaie și întuneric care mătură mintea europeană, a impus orori după orori, în timp ce păzitorii moralei și ai adevărului, așezați pe multiple tronuri universitare, proclamă apoteoza ”dreptății”.  

Noua religie a lumii ”civilizate” a impus, rînd pe rînd, fără să întrebe și fără acordul alegătorilor, migrația liberă și desfințarea granițelor. A impozitat cea mai mică urmă de muncă pentru a întreține migranții care distrug orașele în care locuiesc plătitorii de impozite. A făcut din albi o turmă fascistă și rasistă și din minoritari victime permanente. A declarat cultura și tradițiile europene mijloace de opresiune. A stabilit că adevăratul adevăr e cenzura. A decretat situațiile în care indignarea e obligatorie. În 2020, cînd George Floyd, un delincvent drogat american, a murit în timpul arestului, lumea bună s-a cutremurat, orașele au ars și stăpînirea a început să își facă poze cu un genunchi la pămînt, în memeoria marelui martir de culoare. Fiind alb ucis de un minoritar, Nowak nu există iar cei ce îl plîng sînt facsiști.

Dar noua religie are treburi și mai importante. Ea trebuie să vină de hac democrației care dă, încă, semne de proastă creștere. Prin urmare, în noua lume ”civilizată”, alegerile au loc doar pentru a confirma puterea eternă a clerului conducător. Dacă alegătorii nu fac asta, e scoasă la treabă o mascaradă labirintică. Nenuămrate mijloace procedurale, campanii mediatice și fulgere juridice, susținute de un cor de indignări civice, redresază situația.

În ultimii 35 de ani, boicotarea democrației a devnit o artă perversă și o obligație înălțătoare care selectează între cetățenii superiori și turma ”dezinformată”.

Mașinăria noii religii a anulat, subminat, carotat, răstălmăcit sau furat referendumuri, alegeri parlamentare, alegeri prezidențiale, alegeri locale și voturi parlamentare, reguli constituționale de formare a majorităților, termene legale, norme de învestitură a guvernelor și statute de imunitate. Partidele adverse au fost oficial declarate anti-democratice, pro-naziste și, simultan, pro-rusești. Mass-media, pompa de ierbicidare a publicului, a fost cumpărată cu fonduri destinate ”apărării democrației”. Sau, în caz de nesupunere, închisă, pe motiv de dezinformare, cu argumente prezentate de experți ”independenți”, selectați și plătiți de reclamant. Sistemul e patrulat de Justiție, jandarmul care se sesisează mereu exemplar. În decor, o masă de manevră urbană, rezultat al supra-producției de pseudo-diplome, dependentă de subvenții și setoasă de auto-adulare, e vînturată prin piețe și pe net, prin filme și prin muzică, pentru validarea operațiunii.     

Asta se numește, de ani buni, ”democrație europeană”. Așa arată lumea care ni se pregătește și pentru asta ne cresc, tot mai din scurt, cei ce ne-au preluat.

Cine crede că vom fi scutiți e naiv. Trebuie să înțelegem: sîntem la dispoziția unor fantici. Sîntem în pragul unei dislocări enorme iar resursele noastre culturale sînt precare, dacă nu pe sfîrșite. Atît cît mai e, ”spiritul locului” se păstrează în memoria neprofesionistă și în bunul-simț natural al oamenilor de rînd. În rest, adică în sfera gîndirii și la cîrma politicii, putem ”conta” doar pe caracterul infinit elastic al unor lași. Oricare ar fi grozăviile ce vin, conștiințele noastre publice le vor găsi o justificare.

Cînd mai auziți vorbitori însoriți lăudînd fericirea de a fi parte a acestei lumi, gîndiți-vă că minciuna a știut mereu să ia vorbele din gura adevărului.  

Pentru fiecare opinie anti-sistem și pentru fiecare vot împotrivă, există o sută de ONG-uri și mii și mii de capete vorbitoare, internauți, postări, lozinci și  indignări și ”rezistențe”.  

Excepția românească e o legendă.