Dictatura – forma supremă a democrației

 ”Cel mai reușit truc al diavolului e să ne convingă că nu există” – spune o maximă care măsoară distanța de la   pucioasă la izul de trandafiri și constată că nu e mai mult de un pas. Pasul greșit. La fel, în politica zilelor noastre: cea mai convingătoare manevră a dictaturii e să ne convingă că e pasul ultim, spre desăvîrșira democrației.    

Scurta noastră vacanță fără tutelă a luat sfîrșit. După 45 de ani de dictatură comunistă, ne-am cuplat la un produs modernizat și măgulitor: dictatura liberală, birocratică și euro-progresistă. E și vina noastră. Am făcut, constant, confuzia între clădirea închisorii și conținutul ei. Aflăm, acum, că există închisori fără ziduri și că nu toți întemnițații zac în lanțuri.  

Democrația se stinge dar o face luminos. Pentru prima oară în istoria servituții umane, stăpînirea își hrănește puterea cu argumunete binelui, în aplauzele entuziaste ale șerbilor. Magia a înlocuit forța și se joacă de-a știința și libertatea. Supușii sînt liberi să creadă că 2 plus 2 fac 4. La sfîrșit, stăpînii decid că, într-adevăr, 2 plus 2 fac 4 dar 4=3.   

Dar, mai întîi, faptele, dacă așa se poate numi escrocheria care face turul Europei cu legea în lesă.

În România, alegerile, alegătorii și instituțiile alese de ei au fost suprimate și fac figurație într-o farsă cu premiera în 2024 și finalul nicicînd. Alegerile prezidențiale au fost anulate. Alegerile parlamentare au fost răstălmăcite. Președintele a fost întronat prin fraudă. Primul Ministru e în funcție, după ce a fost demis din funcție de un parlament abrogat. Figurile și numele actorilor nu contează. Singurul lucru important e concedierea democrației și instaurarea unei dictaturi staționare, ce-și adaogă zile și tertipuri sub lozinca ”Pro-europenii salevază democrația!”.

Girantul acestei orori e Uniunea Europeană. Participara ei la înscenarea din 2024 și tăcerea ei în fața masacrului continuat sînt dovedite și active. Amîndouă țin loc de Constituție și libertate. Lumea plătită să aplaude aplaudă. Lumea naivă aplaudă. Cine nu aplaudă e dușman de moarte al democrației.

Dezmățul încărcat de lașitate al slugilor române, a trecut călare și semeț în Ungaria. Minciuna unsuroasă de la București a devenit șarjă de cavalerie la Budapesta.

Așa cum se știe, Ungaria a fost condusă de dictatorul Viktor Orban. Actele de teroare ale lui Orban: nu imigrației, nici un ban pentru războiul din Ucraina, definiția familiei ca uniune între bărbat și femeie. Alegerile libere organizate de dictatura lui Orban au fost cîștigate de Peter Magyar, adversarul dictatorului și protejatul UE.

Imediat după victorie și reîntronara democrației, Magyar declanșat o lovitură de stat multiplă: Președintele țării a fost demis, iar judecătorii Curții Constituționale și parlamentarii neloiali au fost scoși din cursă prin legi cu caracter retroactiv. Reacția UE, scut al dmocrației și întrupare a statului de drpt? Zero! Ba nu! UE a trecut febril la eliberarea fondurilor blocate pe timpul dictatorului Orban. Și dacă va trece la execuții în masă, ce va face Magyar mai departe e scundar și neintersant. Problema e UE.

De fiecare dată cînd numele UE va fi invocat, oricine va avea dreptul să adaoge cîteva detalii lămuritoare: o trupă de mincinoși, ipocriți diabolici și demagogi de tarla. La fel cum orice referință la ”societatea civilă” trebuie înlocuită cu o formulă cîștigată cu trudă de ordonanță: ”mafia civilă”. Oricum, nici unii nici alții nu trebuie băgați în seamă mai mult decît o merită un sabotor invitat la o dezbatere pe teme de protecția muncii.

Dacă aceste două ilustre grupuri se simt jignite, e suficint să emită o dezmințire oficială. Toată lumea îi va da crezare.      

Cheia acestui fals enorm e teologică. Desigur, acea teologie mizeră în care o ideologie se declară Binele Etern iar purtărorii ei îl înlocuisc pe Dumnezeu. După cum se știe, Dumnezeu nu candidează, nu e ales ci alege. Toate astea au fost însușite exemplar de noul regim atoateconducător.

În acastă lume, totul e rezolvat sau rezolvabil, cu o condiție: noua putere trebuie să fie la putere pe veci și fără rival. Cine preia această teologie de plastic, va accepta, fără ezitări, că democrația e depășită și că rolul ei s-a încheiat.

Asta se întîmplă de la un cal la celălalt al Europei. Și trebuie spus că e absolut normal.  

Într-adevăr, alegerile sînt o prostie, atîta vreme cît s-a stabilit cine și ce e binele. Situația e tranșată defintiv. Putem lăsa alegătorii să răstoarne ordinea corectă? Nu. Orice cîștigător diferit de reprezntanții Binelui e, logic, un reprezentant al Răului. Dictatura devine, astfel, o condiție esențială a democrației. Nu e clar ce și de ce ne-am dori mai mult. În acest regim de profundă dictatură democratică, totul e permis, stabil și inutil: alegerile au loc dar nu decid nimic, informația abundă dar e purificată de mizerii dușmănoase iar opozitia e absolut legală și primul dușman al legii.

Proiectul european are meritul cert de a fi eliminat confuziile și surprizele încurajate de democrație. Dar suferă de mania manierelor și, din acest motiv, se codește în fața clarificărilor finale. Modelul e, touși, la îndemînă și a fost oferit lumii de Daniel Ortega, de 20 de ani Suprem în Nicaragua (alături de soție).

Ortega a ajuns la aceleași concluzii cu europenii. Sătul de alegeri, Ortega a decis că așa ceva nu va mai avea loc în Nicaragua. Socotala e simplă și repetă teologia dominantă a Europei progresist-liberale: din moment ce Binele e la putere, ce mai e de ales?

Ortega și colgii europeni au dreptate. Binele nu poate face loc Răului. Soluția e o dictatură care garantează permanența dmocrației, după ce o plivește de riscuri. În cele din urmă, dictatura se dovedește forma supremă a democrației iar democrația devine cea mai puțin rea dintre dictaturi.    

”Dar mie UE mi-a făcut șosele și pe mine asta mă interesează!” – va exclama cetățeanul anti-extremist, liberal, educat și urban. Așa e! Și, cu asta, civicul anului 2027 se ia de mînă cu nostalgicul care ne tot spune din 1990 că ”Ceaușescu a făcut metroul”!

Și dictatura de fier a lui Ceaușescu și dictatura stilată a liberalilor au avut la dispoziție, toate pîrghiile, toți banii șu tot timpul. Și au făcut șosele. Asta știm. Atunci, unde e difernța?

Diferența trebuia să vină tocmai din puterea ocrotită a celor ce gîndesc fără supravegherea autorităților, fără îndrumarea exeprților în expertiză și dincolo de ideologii.

Oricare ar fi ele.