American Fucktotum

 

De ce nu salut extinderea lumii americane și de ce mă tem pentru sănătatea  societăților care îi devin client/pacient?

Nimic mai clar. Trebuie să fi orb sau nebun ca să nu vezi nimic, acolo unde nebunia  e la putere și răstoarnă sensul vieții umane: în America. Oare chiar e de crezut că nimeni nu vede și nu înțelege falimentul monstruos al vieții americane sub drapel progresist? E greu de imaginat că te poți întoarce acasă netulburat, după ce ai fost oprit pe stradă de un om care îți recomandă să te castrezi sau să îți mutilezi copiii, la una din întrunirile pe care primăria le va organiza, îndată ce simpaticul tău partener de dialog se va instala primar, judecător, preot și rector.   

Toată lumea vede și înțelege ce e aberant în America și în sfera ei de influență.  Puțină lume îndrăznește sau are voie să își urmeze gîndul. Unii se țin deoparte și tac, spunîndu-și că delirul  se va stinge sau că nu îi va atinge. Dar cei mai mulți se tem. Un singur cuvînt greșit îi poate declasa, izola și lăsa pe drumuri, în afara cercului de prieteni, în rîndul ciumaților și criminalilor pentru care nu există îngăduință, loc de muncă, respect, cont în bancă. Și numai: ură, declasare, amenzi, procese, defăimare.

Nu e nimic nou în asta. Numai buna noastră impresie despre trecutul care ne-a făcut, într-un moment sau altul, cîștigători ne împiedică să pricepem: istoria a fost, dintotdeauna, incendiată de acuzații demonice, prejudecăți și superstiții tribale care au dat codul moral și la banchetele canibalilor și în presa liberă, și sub dictaturi și în apucăturile societății civile.

Evident, nenumărați oameni știu ce se întîmplă acolo și din ce în ce mai aproape de ei. Astăzi, America e o țară bolnavă, în mina unor imbecili viciosi. Nebunii de legat, leagă de zor oamenii care nu au înebunit sau refuză să o facă.

Moralismul domnește în Republica Dogmatică Americană. Toată lumea se spetește  moralizînd jur-împrejur: fiecare act, fiecare răsuflare și fiecare cuvînt. Dar nu toate seismele se nasc egale. O lovitură de stat e limitată la preluarea administrației și prevestește răsturnarea care va face loc, iar, libertății. O lovitură de stat morală  permanentă e ireversibilă. Ea își exclude anti-dotul dizolvînd noțiunile de bază din care vine simțul de orientare și surpaviețuire al umanității. Lovitura de stat morală  permanentă americană nu vizează un stat sau altul, deși îl caputrează din mers, ci însăși civilizația, ca formă de viață testată și colectivă.

E de notat, cu groază, că toată lumea care face, azi, istorie încearcă să își elibereze adversarul din ghearele rătăcirii morale și, pentru asta, vorbește numai și numai de moarte. Rușii - cînd caută cu disperare și violență să resusciteze un trecut defunct. Americanii - cînd bruschează realitatea spre un viitor inuman. În orice caz, eliberarea însoțită de promisiunea anihilării e obsesia coumnă a celor ce se amenință nuclear și se măcelăresc prin intermediari ucrainieni.

Prelungim, astfel, delirul circular pe care modernitatea l-a lansat și ni l-a lăsat moștenire. Mistica eliberării e, astăzi, singura forță morală activă a acțiunii politice umane, mult după ce și-a consumat obiectivele. Eliberarea continuă spre absurd - așa cum prezicea, încă din 1990, Jean Baudrillard (în Après l’Orgie - un eseu confuz și vizionar) În descrierea lui Baudrillard, motorul modernității a eliberat, deja, toate domeniile: politica, sexul, forțele pieții, femeile, copiii, inconștientul, artele. La un loc: o orgie totală. Astăzi, cînd totul e eliberat și jocurile sînt făcute, ne găsim în fața unei singure întrebări: ce facem după orgie?

Răspunsul: continuăm, reluînd, în gol, același ritual pseudo-revoluționar. În lipsa realității și a discernămîntului, pe care ”eliberările” succesive le-au anulat, rămînem prinși în robotica fake, a eliberărilor tot mai avansate și detaliate. În gesturi, programe și proteste care reiau, fără sens, obligația de a răpune, contesta, infirma și elimina. De pildă, aruncînd suc de roșii peste un tablou de Van Gogh, la National Gallery-Londra, pentru a pune capăt exploatării petrolului. Ce are Van Gogh cu hidrocarburile? Ceva și, în orice caz, Van Gogh a fost rasist, pentru că s-a născut alb și, din pură lașitate, a murit tot alb (așa cum o dovedește un studiu recent al oamenilor de știință de la Univeristatea Manitoba sau de altundeva).

Cîtă vreme a fost mesagerul democrației, al economiei și societății deschise, America și ”eliberarea” americană au avut sens și valoare istorică reală. Au fost omul pe care ți-ai fi dorit să îl întîlnești pe stradă și să îl urmezi. America s-a  prezentat și propagat ca excepție: țara, națiunea, puterea, Imperiul Binelui. Asta și sclavia impusă de comunismul rus i-au ajutat pe mulți, mai ales în Est. După 1945, în următorii mulți ani de suferință, est-europenii s-au adăpostit la umbra visului american. Și a fost bine. Căci, după 1989, a început libertatea. Nu neapărat și clarificarea.

Naivii și militanții cred, în continuare, că democrația e un joc de lozinci și cuvinte. Că regresul comunismului e econfirmat de dispariția cuvîntului ”destoinic”, un clișeu liric-propagandistic, astăzi abandonat. Și că instaslarea democrației e demonstrată de omniprezența cuvîntului ”locație”, un clișeu modernizator, astăzi obligatoriu. Ce nu înțeleg atîția oameni agățați de însemnele superficiale ale schimbării e că libertatea e amenințată în profunzime. În punctul ei cel mai vulnerabil. La ea acasă. În America.

Povestea decăderii americane e extrem de bogată și complicată. Ce contează cu adevărat e că libertatea americană e în declin și pierde teren, în fiecare zi, față de ea însăși. De aici, cel mai recent și violent caz de criză moral-democratică: dilema ucrainiană. Această complicație dramatică și înșelătoare, ne invită să descoperim în Rusia ce știam că e și în America ce știm că nu mai e. E vorba de relația cu democrația.

Într-o istorie care începe acum o mie de ani, Rusia n-a fost niciodată o democrație. Singura excepție e intervalul Februarie-Octombrie 1917. Cele 8 luni confuze de  guvernare neputincioasă liberal-democrată care au grăbit instaurarea dictaturii bolșevice și revenirea la autocrație. Modul politic neîntrerupt al istoriei ruse e autoritarismul.

Statele americane independente au apărut în istorie acum 250 de ani, căutînd libertatea. Un război civil cumplit (1861-1865) a eliminat varianta politică aristocratică și a făcut din democrație vocația unică a națiunii. În următorul secol, Statele Unite au devenit însăși democrația modernă. De la această înălțime, și nu din adîncurile subjugării ruse, trebuie măsurată evoluția istorică a Americii și starea ei actuală. Iar rezultatul acestei evaluări descrie o ascensiune formidabilă, urmată de un declin nerecunoscut dar uluitor de grav și rapid.

Ideile și deciziile care conduc America zilelor noastre au impus, în America și în afara ei, cele mai monstruoase fracturi și perversiuni vreodată născocite de o minte bolnavă: pulverizarea sexului biologic, poligamia (rebotezată galeș ”polyamory”), redesenarea chirurgicală sau chimică a sexului la copii și adolescenți, renegarea totală a culturii occidentale, rasismul anti-alb, cenzura și șantajul ideologic, abolirea frontierelor și migrația nelimitată, transformarea sistemului de învățămînt într-un ospiciu cu program de îndoctrinare și imbecilizare în masă. Și peste toate: obligația de a denunța, sub acuzația de  rasism, fascism sau homofobie, orice persoană care nu aprobă și nu urmează cele de mai sus. Toate astea sînt și se întîmplă oficial și legal, zi de zi, în America.

Așa, dintr-o dată? Nu chiar.

Demența și generalizarea ei pe post de religie publică au o cauză, la rîndul ei, uimitoare. E vorba de o atracție și o dereglare umană străveche: simplificarea vieții prin convertirea la limpezimea bolnavă a unui cult. Un cult care respinge adîncimea, persistența și complexitatea ordinii create și pune în locul lor datoria  de a construi, energic și fără îngăduință, o lume nouă, ”eliberată” de povara realității. De insucces, moarte, boală, nesiguranță, învățare, descoperire, efort, caznă, critică și limite. Cînd această răscoală totală împotriva lumii create e adoptată de toți cei ce dau crema și conduc mersul societăților, nebunia devine o disciplină doctă, respectabilă și recomandabilă. Iar cei ce se găsesc în afara ei trec în rîndul reacționarilor, Convertirea elitelor e sfîrșitul sfîrșitul păcii umane.

Oricît ne-ar plăcea să credem în puterea votului și în discernămîntul popular, lumea e reglată sau dereglată de elite și de convingerile lor. De oameni și fixații care se ridică deasupra socităților și le conduc înainte sau le tîrăsc în haos. Fără acordul și sprijinul elitelor nu există nici schimbări, nici războaie, nici revoluții sau alte isprăvi istorice reușite sau nereușite. Peștele de la cap se-mpute, într-un proces pe care coada îl va suporta fără să-l poată opri.

Cînd elitele se pătrund de un obiectiv măsurat și compatibil cu experiența umană,  sîntem pe drumul cel bun. Cînd, însă, elitele adopta un program de înlocuire a realității prin ”eliberări” în cascadă, lucrurile se complică tragic. Ce se numește, cu pasiune conspirativă, rețea sau conjuratie, nu e altceva decit acord fondat în rîndul  elitelor după converirea la o pseudo-religie. În cazul de față, la un cult moral-știintific, imbatabil prin premizele care îi permit să se prezinte drept purtător al adevărului obiectiv și eliberator final al Omului. Aldous Huxley, în Brave New World (1932): ”A thoroughly scientific dictatorship will never be overthrown” (”O dictatură riguros științifică nu va fi niciodată răsturnată”) 

Că viitorul Americii e nul e evident și tragic. Că restul lumii - inclusiv foștii și parteneri de civilizație - trebuie să aibă aceeași soartă e revoltător și absurd. Extinderea Imperiului moral american înseamnă, astăzi, export de demență. Generalizarea unui pericol enorm pentru bazele coexistenței umane și soarta  generațiilor de după noi. Un viraj apocaliptic, urmat de ieșirea din limitele condiției umane. Un pact sinucigaș, nu o varianata politica nouă sau o alternativă avansată.

Propunerea americană e dezumanizarea în numele libertății de a distruge tot ce e moștenit și de a construi o anti-lume dominată de autorii proiectului. Propunerea americană cere tuturor să își nege locul în ordinea cosmică, pentru a se ”elibera”.

Mania demiurgică americană are înfățișarea celui mai ieftin bîlci înțesat de arătări și minuni monstruoase. Noul cult ne chamă să desfacem, să desființîm, să deconstruim, și să demolăm tot și orice. Cu asta, Statele Unite și fosta democrație americană au reușit să facă pasul decisiv. De la creație frenetică, la distrugere sistematică.  De la factotum, la fucktotum.