Sărut frățesc

 

                                                      

Poate cineva spune de ce trebuie să se chinuie în frig atîția euroepeni nevinovați, de la Belfast la Iași? Poate cineva explica de ce trebuie atîția europeni sănt siliți să-și țină copiii împăturiți în ”camera bună” sau să umble aiurea cu autobuzul cît e ziua de lungă, nemișcați de pe locul cucerit într-un spațiu încălzit? Poate. Dar, deobicei, minte.

Oameni de spirit și atleți ai culturii, trezițivă! Lepădați orgoliile și deschideți ferestrele spre realitate. Occidentul cade și decade. Astăzi, putem prelua fără ezitare întrebarea pe care o aruncăm în obrazul germanilor de mai bine de 80 de ani: cum a fost posibil ca națiunea cea mai educată a Europei să se scufunde în barbarie? Dacă această întrebare a fost repetată, într-adevăr, cu onestitate și din răspundere pentru măreția spitritului european, atunci nimic nu trebuie să ne împiedice să o reluăm și să o așezăm asupra vremurilor în care trăim.

Așadar: cum e posibil ca Occidentul spiritului și libertății să coboare în întunericul cenzurii, în dogmatism și minciună? Cum e posibil ca noua cultură oficială să distrugă splendorile tradiției și spiritului european, să le declare rasiste, reacționare și nedemne de viață publică. Cum e posibil ca orice gînd autonom și orice abatere de la linia oficială să fie înfierate și declarate fasciste, extremiste și anti-europene? În fine, cu gîndul la cea mai recentă și mai vizibilă suferință colectivă europeană: cum e posibil ca atîția oameni să fie deposedați de propriile hotărîri, spre a fi încolonați și mînați, mai întîi, în colonii de izolare anti-epidemică și, apoi, abandonați în frig și nevoi fără sfîrșit? Cum?

Anul pe care ne pregătim să îl părăsim zdruncinați e și centenarul a trei opere fundamentale pentru marea cultură modernă europeană. Trei capodopere publicate în 1922 împlinesc prima sută de ani: T.S.Elliot - The Waste Land, James Joyce - Ulysses și Ludwig Wittgenstein - Tractatus Logico-Philosophicus. Poate ar trebui să ne oprim o clipă din festivism pentru a remarca, măcar în trecere, că aniversarea e îmbibată de ironie. Fiecare din aceste trei ipostazieri perfecte ale modernității poartă în ea avertismentul asupra naufragiului. Interogația asupra omului într-un sistem care și-a explodat limitele și și-a dăruit o libertate fără sfîrșit e prezentă în aceste opere care nu fac galerie ci presimt criza modernității descătușate. Așadar, de aniversat avem ce dar important e să știm cum (nu .com).

Degradarea continuă a lumii moderne ne-a adus în pragul falsificării de sine, cu generații reîndrumate spre indolența gîndirii conforme și cu societăți luate în lucru de administratorii limbajelor goale. Așa am ajuns în pragul unei catastrofe civile. Locul pasagerilor permanenți ai autobuzelor încălzite e demult pregătit și nu are nimic recent sau accidental. George Orwell a dăruit personajelor sale abonamente și le plimbă cu autobuzul.

Povestea cu nemernicia rusă care a îmbrîncit Europa în frig e un paravan precar. În spatele lui stă  persistenta acsensiune a prostiei și fanatismului în gîndirea politică occidentală. Argumentele sînt elementare și dezvăluie o cascadă de contradicții penibile.

În primul rînd, nu rușii au întrerupt livrările ci deciziile luate de UE la presiune americană, urmate de explozia nu chiar misterioasă care a distrus conducta NS2, dacă nu cumva conductele s-au auto-suprimat din respect pentru americani. Chiar și așa, rămîne de aflat: odată dispărut gazul rusesc, de ce nu mai are Europa energie? Foarte multă lume nu reușește sau nu vrea să își pună această întrebare. Cum se face că, fără importuri din Rusia, Europa e goală de energie. E simplu dar delicat.

Europa nu are alte surse de energie în afara importurilor rusești pentru că nu le mai are și nu le mai are pentru ele că au fost, pur și simplu, desființate de liderii politici ai statelor occidentale. Toate și peste tot. Minele, centralele nucleare, gazele de șist au fost declarate o rușine și un pericol plantetar. Ce le-a înlocuit? De fapt, nimic. Retorica verde, moriștile dependente de vînt și panourile lăsate la soare sînt o glumă însorită. În contul ei și sub interdicția strictă de a obiecta, poulațiile europene au fost abandonate, ca o turmă excedentară și inutilă. Revoluția Verde a devenit ideologie de stat dar asta nu poate încălzi pe nimeni, cu excepția proștilor înflăcărați de ideologie insuflată din prima zi de școală. Încă o dată: de ce mai merg copiii la școală?

Bun, dar Rusia a invadat Ucraina! Și? Dacă Europa avea grijă de propriile surse de energie sau își diversifica importurile, Rusia putea invada Ucraiana săptămînal. Autobuzele și-ar fi purtat pasagerii spre casele lor bine încălzite. Colapsul de astăzi nu e decît ocazionat de invazia rusă. Cauza reală și unică a dezastrului sînt deciziile luate înverșunat, în ultimii aproape 50 de ani, de guvernele occidentale. Ele au pus Europa la dispoziția livrărilor rusești, adică au lăsat-o descoperită în lipsa lor. Orbirea a trecut tot timpul drept evouție și progres dar realitatea e dezolantă. Atîta lume sus-pusă, titrată și la putere a renunțat la principiul strategic elementar care spune că a te lăsa în seama unui singur furnizor e o eroare catastrofală. Realismul a fost declarat nul și de nefrecventabil. Înțelepciunea strategică a fost concediată. De ce? Din două motive.

Mai întîi, din contaminare ideologică. Neo-liberalismul american a covărșit Europa și, mai ales, după prăbușirea comunismului în 1989, s-a prezentat arogant dar credibil drept soluție inevitabilă a istoriei și condiției umane. Faceți ca noi și veți fi fericiți! Nu faceți ca noi? Vă vom forța, oricum, să fiți fericiți, prin război militar sau mediatic sau moral. Cînd, după 2000, alianța neo-liberalismului cu anarhismul eco și marxismul cultural era pecetluită, totul era pierdut. Uniunea Europeană, Vaticanul și fiecare guvern național în parte deveneau cele mai puternice ONG-uri de pe piață.

Al doilea motiv e economic sau, mai curînd, ține de civilizația economică a Occidentului. Șarada verde și goana după profit la cap de conductă rusească au permis dezvoltarea unui model economic vicios și triumfal. Producție ieftină pe energie ieftină sau, altfel spus, exporturi germane globale pe subvenție rusească. Mai mult, lipsa cheltuielilor militare, acoperite de Statele Unite, a permis dezvoltarea unui sistem gigantic de asigurări sociale, subvenții și cheluieli comunitare. Guvernele europene au fost în măsură să gireze ”epoci miracol” și să își cumpere electoratele cu promisiuni financiare mereu mai atrăgătoare. În aceste condiții, politica și-a pierdut caracterul și relevanța. Stînga și dreapta au făcut unul și același joc, s-au îngemănat într-un conglomerat fără valori și au adus degeaba alegătorii la urne. Punctul de plecare al acestei metamorfoze e, însă, lăcomia. Acel egoism febril care dă filozofia internă a burgheziei ajunsă la putere. Frînghia vîndută lui Lenin a fost împletită în timpurile lui Balzac.   

Cine vrea să afle adevărul nu are decît să privească la comportamentul UE și al guverneleor europene de după invazia rusă în Ucraina. Nicăieri asumare, recalculare și răzgîndire. Nu, dragi europeni! E în continuare nedemn, anti-europoean și anti-civic să vă încălzim. Nu re-deschidem minele pentru a pompa în termocentralele și nici centralele nucleare. Rămînem la decorațiuni ecologice, la mori și panouri, pentru că ele sînt morale și (în paranteză) o escrocherie foarte profitabilă pentru clienții noștri tehno-ideologici, viitorul upper-class conform. Ceele 369 de miliarde din Inflation Reduction Act elaborat de Administrația Biden nu sînt altceva decît un colosal pachet de subvenții și scutiri de taxe pus la dispoziția protejaților, sub pretextul unei așa numite ”mutații verzi” (green shift). Mai mult: trîmbițașii desemnați ai noii ordini susțin cu nerușinare că însuși frigul din case cere, cu vocea lui înghețată, să perseverăm pe linia verde. Nimeni nu are bunul simț să denunțe această abjecție logică după care, pentru a-i salva pe cei zdrobiți, bariera de celofan prin care a trecut tancul trenuie înălțată și mai mult.

Așa am ajuns în siutația bizară în care energia din casele europenilor e distrusă sitematic pe două fronturi. În Ucraina, de barajele sălbatice ale artileriei ruse. În Vest, de imbecilitatea arogantă a guvernelor. Nu e singura asociere care ilustrează falimentul politic și intelectual al poiliticii europene. Cealaltă e accesibilă tutror celor ce au trăit și supraviețuit României anilor ’80.

În iarna cruntă a anului 1984-1985, pe cînd prieteni apropiați mureau intoxicați, peste noapte, de gaze din instalații improvizate și pe cînd mama celui ce scrie acum făcea omletă pe talpa fierului de călcat, frigul crîncen din case era asigurat de ambiția monomană și utopică a lui N. Ceaușescu: plata integrală a datoriei externe. România comunistă trebuia să își confirme puritatea ideologică și independența față de mașinațiile financiare capitaliste. Utopie groasă, fără a mai aminti că datoriile ce trebuiau anulate de Ceaușecu prin congelarea românilor fuseseră contractate de Ceaușecu. Aceeași trepidație dogmatică dă  zelul noii religii care caută, astăzi, un nou orizont utopic: salvarea Planetei.

Extreme nu se ating se sărută. O fotografie faimoasă, datînd de la a 30-a aniversare a Republicii Democrate Germane (1979), îi înfățișează pe liderii est-german și sovietic sărutîndu-se ”frățește” pe gură. După după mai mult de 40 de ani, e loc în fotografia sărutului frățesc pentru aproape oricare lider contemporan occidental.

                                

(Graffiti de Dmitri Vrubel după o fotografie de Régis Bossu)