Oligarhia dizolvă democrația

Cine vrea vrea să răstoarne lumea fără să lase amprente  trebuie să fie la curent cu marele secret infernal: principiile curate sînt arma cea mai murdară.

Cel mai citat și adorat și principiu al zilelor noastre spune, într-adevăr, ceva sublim: ”Nimeni nu e deasupra legii!”. Dar asta numai în condiții de desăvărșire morală pe care noua lume ideologică americană le mimează, fără să le fi dorit sau cunoscut vreodată. În lumea reală a sistemului autoritar pe care ideologii americani îl construies zilnic, principiul trebuie reformulat. El spune, mai nou: ”Nimeni nu e deasupra legii, cu excepția celor care o doboară!”. Cazul  Trump o dovedește trist și înjositor.

Donald Trump a cîștigat alegerile prezidențiale din 2016. Fiind răzbunarea sistemului aflat la putere fără voia americanilor, răzbunarea învinșilor a fost cumplită. De 7 ani, Donald Trump e vînat fără încetare, cu toate forțele și  sub toate pretextele.  

Mai întîi, a fost campania nebună care l-a acuzat de complicitate cu Rusia. Apoi, punerea sub acuzare și tentativa de revocare prin vot parlamentar. Apoi, a doua punere sub acuzare și a doua tentativă de revocare prin vot parlamentar. Apoi, interdicția de a folosi platformele Facebook și Twitter. Apoi, percheziția la reședința privată în căutare de documente secrete sustrase ilegal. Și, în sfîrșit, acum cîteva zile, pe 4 aprilie, incriminarea pentru fals contabil, în finanțarea propriei campanii.

Farsa e totală. Ultima tentativă de incriminare a surcalsat modelul sovietic.

Procurorul care l-a trimis în judecată pe Trump nu a formulat capetele de acuzare. Adică, nu a explicat care e vina inculpatului. Procurorul Alvin Bragg a descris 34 de nereguli care nu constituie delicte și a adăogat că neregulile imputate lui Trump sînt un paravan pentru un delict grav. Ce delict? Procurorul Bragg nu a spus iar documentele acuzării nu menționează așa ceva.

Așadar, Trump a fost trimis în judecată fără a fi acuzat de un delict penal. Asta înseamnă că, deși procurorii nu au numit nici legea încălcată, nici declitul săvîrșit, lui Trump i se întîmplă exact ce li se întîmplă celor ce sînt acuzați de procurori că au încălcat cutare lege, săvîrșind cutare delict penal. Mai clar spus, Trump a fost ”ridicat” în numele legii, din motive care nu au de-a face cu legea. Și atunci? Care e motivul pentru care Trump a fost, încă o dată, pus sub acuzare? Răspunsul e: prăbușirea democrației americane.

Pare prea mult. În definitiv, afacerea privește o persoană și nu mai mult, chiar dacă acea persoană a fost aleasă Președinte al Statelor Unite. Ce e de înțeles aici e că Trump e un adversar extrem de periculos. Nu pentru legea americană ci pentru cei ce cred că trebuie să preia legea, Constituția și Democrația americană pentru că sînt singura singura clasă îndreptățită și singura șansă de salvare a lumii.

Trump a învins o dată,în 2016, acest grup formidabil și a fost crucificat moral și juridic din prima zi de mandat. Acum, după ce puterea clasei superioare a ajuns la Casa Albă și a dezlănțuit o revoluție care distruge orice altă opinie și oprice alt mod de viață, societatea americană pare pregătită să îl susțină, din nou, pe Trump. Clasa conducătoare e decisă să nu repete greșeala care l-a adus la putere pe Trump, în 2016. Metoda e compromiterea și blocarea omului care poate învinge sistemul, din nou. Sondajele, analizele și observațiile comune spun că Trump va cîștiga detașat dreptul de a fi candidatul Republican la alegerile prezidențiale de anul viitor. Sistemul s-a panicat, s-a sesizat și a reacționat. Cu toate resursele.

 Paradoxal, pariul Democraților e promovarea lui Trump prin martirizare. Potlogăria prin care Trump a fost pus sub acuzare pe baza unui dosar ridicol urmăreste propulsarea spre candidatura prezidențialā, urmatā de apelul la național la "unitate" în fața pericolului mortal pentru Republica Americanā. Cu asta, Democrații sperā sā provoace, în 2024, efectul de mobilizare civică verificat, de pildā, in Franța, pe pielea şi reputația eternei contracandidate Marine Le Pen. 

Problema e că operația presupune, pe parcurs, închirierea sistemului juridic şi, cu asta, compromiterea de facto a echilibrului democratic american. 

Dar cine e și ce gîndește misterioasa clasă conducătoare? Membrii grupului sînt, așa cum se vede din luările lor de poziție mereu unitare, totuna cu: funcționarii birocrației de stat, serviciile secrete, mega companiile care controlează în regim aproape monopolist piața tehnologică  și financiară, lumea universitară, corporațiile mass-media, lumea artelor, politicienii stîngii și dreptei reunuiți de sloganul ”rule based iunternational order” (care a înlocuit fosta și neconvenabila ”free world”). Cu un cuvînt, pînă acum rezervat lumii a treia și statelor autoritare: oligarhia. Cine dorește, poate folosi varianta igienică: elitele. Nu are importanță. Funcția e aceeași: controlul total.

Ce convingeri împart membrii acestei clase? În mod fundamental, neîncrederea în democrație și oroarea de mase. Pentru a fi un membru autentic al clasei superioare trebuie să crezi că numai tu sau alți membri ai grupului tău pot conduce societatea ta și lumea în genere. Iar asta înseamnă, mai departe, că noua oligarhie refuză categoric să se supună autorității oricărui alt grup.

Pentru a valida această pretenție profund anti-democratică, elita trebuie să excludă legal și moral legitimitatea oricui altcuiva. Oricine e în afara grupului nu are dreptul să cîștige alegerile. Orice victorie în alegeri a oricărui alt lider sau partid e ilegitimă și ilegală. Numai clasa superioară poate deține puterea. Prin urmare, victoria oricăror alte grupuri votate democratic trebuie evitată sau corectată,. De aici, tehnica ”regime change”  și mania ”primăverilor”, așa cum au fost ele cunoscute în cazurile Orban, Netanyahu, Brexit, Polonia, Ucraina 2014, Georgia 2023 și Trump oricînd.

În ideologia și morala noii clase conducătoare, orice victorie a oponenților echivalează cu o catastrofă umană care duce la barbarie și pune capăt progresului. Tehnic  opoziția are voie să funcționeze și să candideze dar numai însoțită de persecuție mediatică și de oprobiu moral permanent. În mod ideal, această lume năzuiește la alegeri cu funcție tot mai mult rituală. Fără esență competitivă, noul model electoral ar trebui să repete un spectacol în care personaje diferite se confuntă susținînd aceleași.  Orice alt program e definit ca amenințare la adresa democrației, modernității și civilizației.

Rămîne de înțeles care e mecanismul ce permite acestei operații să racoleze sprijin și fidelitate. Desigur, mulți din adepții acestei linii sînt sinceri dar adezinea lor e rodul unui truc aproape imparabil, construit pe magie psiho-sentimentală. E vorba de victoria sentimentelor morale asupra rațiunii. Susținătorii noii ideologii sînt prizonieri convinși că s-au așezat voluntar și exemplar de partea Binelui și împotriva Răului. Evadarea sau abandonul sînt imposibile. Cel ce e cuprins de dubii va trebui, mai întîi, să admită că a fost folosit iar asta presupune o rușine și o diminuare de sine greu  de suportat.

Adevărul e că nimic nu racolează mai bine și nu demolează mai temeinic decît apelul la sentimente morale și promisiunea eliberării.

La capătul acestui proces, așteaptă negația democrației. Filozofia castei pune capăt suveranității individuale și populare. În mod pervers, democrația primește dreptul democratic de a pretinde că nu e de față la propria execuție.

Asta face posibile echivalențe bizare dar inevitabile. Perseverînd în hăituriea lui Trump, cu pervertirea legii și anularea principiilor democratice, Statele Unite sînt, acum, în poziția Rusiei. Cine poate explica verosimil care e diferența între prigonirea lui Trump, ca pericol pentru domnia oligarhiei americane, și persecutarea lui Navalnyi, ca pericol pentru regimul Putin?