Spre haos
Cheia
alegerilor europene? Sistem contra societate. Nimic nou sub soare - cu excepția
sezoanleor politice în care Regele Soare multiplicat își pîrjolește, din toate
unghiurile, supușii. Dacă tot invocă ritual încălzirea globală, ecologiștii o pot
simți, după alegerile europene, pe
propria piele verde și neprihănită. Clientul european de rînd s-a lepădat de eco-utopia
anti-civilizație. În primul rînd și cel mai șocant, în Germania – Mecca vegană
a progresismului. Încălzirea e reală dar lucrează, în politică, nu în climă,
odată cu vremuriile, nu cu vremea.
Alegătorii
au avut ceva de spus și au folosit alegerile europene transformîndu-le dintr-un
exercițiu steril într-un tunet paneuropean. Prezența la vot a atins o cotă
foarte neuropeană: 51% în medie și aproape 65% în Germania. De pe acest soclu,
alegătorii au transmis un mesaj clar: problemele lor nu au nici o legătură cu problemele
la care sistemul a decis că alegătorii trebuie
să se gîndească zi și noapte.
Alegătorii
nu sînt interesați de: feminism, justiție socială, diversitate, schimbare
climatică și victimologia pe sexe și genuri decretate. Problemele alegătorilor
sînt: migrația în sistem potop, delincvența înfloritoare și dizolvarea noțiunii
de drept penal la contactul cu alte rase, sufocarea libertății de expresie, dispariția
propriei identități într-o viață tot mai reglementată și supravegheată, dictatura
administrativă ilustrată pe timpul epidemiei COVID, deindustrializarea și
suprimarea agriculturii. Și, pe deasupra, plutind ca o scrisoare de intenție
sinucigașă: spectrul unui război european hrănit de angajamntul tembel în Ucraina.
Zona de
suprapunere a acestor două planuri: zero.
Iată de ce
erupția anti-sistem a avut lovit cel mai tare Franța și Germania. Cele două state care au
pierdut de sub control migrația, și-au pus la zid propria cultură fundamentală și
viață cotidiană, au recurs la cenzură și s-au angajat într-o politică externă egală
cu anularea propriei suveranități.
Cel mai
dramatic indiciu al frustrării febrile a alegătorilor vine din exasperarea
tinerilor între 16 și 25 de ani. Legedna socioloigcă spune că această categorie
va vota mereu cu mai binele întrupat de blocul socialist-liberal-conservator.
Realitatea spune că aproape 20% din tineri au votat cu partide anti-sistem, în vreme
ce jumătate au stat acasă. Nevroza răboiului pîndește în fiecare minte tînără,
oricît de confuză sau ignorantă. Teroarea timpurilor șoptește acestor minți că le-ar
putea trece trupul în carne de tun adusă acasă cu un sicriu de zinc. Logic, pe baza
acestei premoniții supraraționale, partidele pro-război au pierdut pe toată
linia în Europa.
Situația e
comică. Vom vedea ceva mai jos ce înseamnă și ce pregătește comedia acestui
moment. Deocamdată, să ne oprim la comicul de primă instanță. El vine din situația
unui sistem care se lovește de o problemă enormă. Problema sistemului la putere
e că e la putere. Nimic mai ingrat! Ce anume poate face sistemul dacă e la putere,
nu ca partid sau ideologie trecătoare ci integral și permanent - ca mod de viață,
formă de gîndire și mijloace de control? Ce mai poate face un sistem care s-a
autodeclarat totuna cu binele și viitorul? Paradoxal și exasperant: exact ce face
și a făcut pînă acum. Nimic altceva decît să persevereze.
Sistemul e
incapabil de adaptare și compromis. El e obligat să se repete încă mai răstit
și să se recomande, pe mai departe, ca soluție unică. Orice altă manevră și
orice altă poziție i-ar aduce dispariția. Rezultatul acestui blocaj: nimic nu
se pierde, totul se amîna și totul se încarcă. În consecință, sistemul va amplifica
aria ”sînteți datori să veniți cu noi pentru că noi sîntem democrația și tot
noi o apărăm”. Tot în consecință: alegătorii vor căuta tot mai intens alte
soluții decît cele încercate pînă acum. În prima variantă, sistemul nu face
altceva decăt să rostească ”cine nu e cu noi e împotriva democrației”. În
cealaltă variantă, alegătorii se ăncep să se declare sătui de democrație simulată.
Ciocnirea acestor două replici înseamnă razboi social.
Război
intern? Dar blocul de centru își menține puterea de vot imbatabilă în Parlamentul
European. Ei și? Parlamentul nu a decis, nu poate și nu va putea vreodată
decide nimic. Organismul e o cameră de ecou a Comisiei Europene. Discuția e, dealtfel,
frivolă și nu privește detalii de organizare fără valoare. Tema e alta și e
foarte vizibilă în decăderea calității umane a liderilor. Priviți în jur: peste
tot regimul și capetele lui încoronare degajă crepuscul și nechibzuință. Macron
Macedon pus pe expediții
în stepa scită, Cancelarul Scholz încasînd castane americane în serie, prin
conducte submarine și pe uscat, fără cel mai mmic icnet suveran,
Președintele Prikindelicis al nu știu cărui stat baltic prichindel strigînd cu glas
uriaș ”Rusia trebuie distrusă!”, Biden neștiutor și abia mergător dar cutezător
pe drumul spre dezastru – toți acești oameni spun unul și același lucru: după
noi, potopul! Cu precizarea implicită: după potop, tot noi dar fără voi!
Regimul vorbește pe lîngă realuitate, din toate
capetele lui arogante deodată. Riscul e marele spectacol de adio. Nu e exclus
și nici nemaiazuit ca sistemul să ajungă la concluzia că singura salvare e
mobilizarea totală a societăților, pentru un război european în ”apărarea
democrației”. Agitația pueril-apcalipitcă domină pseudo-gîndirea acestor oameni
surprinși într-o postură absurdă: cu un picior în groapă și cu celălalt pe
accelerație. În pregătirea show-ului, fosta presă occidentală a căzut sub
nivelul idiot-gogonat la propagandei sovietice. O capodoperă ca aceasta
a făcut dintr-un mare ziar britanic o gazetă de vîndut steroizi falsificați și
din Pravda un ziar sobru. Formatul și atitudinea sînt urmate cu nesaț și îmbunătățiri
de toate marile firme ale presei occidentale.
Macron vrea
trupe franceze active în Ucraina? Asta e partea ușoară în comparație cu
Europenele de fotbal! America vrea avioane F-16 în misiuni de bombardament
contra trupelor și orașelor rusești? No problem! Încropim o mascaradă: misiunile
vor decola de la baze NATO din Europa, cu piloți mercenari în uniformă
ucrainiană și, după realimentare sau înarmare la baze ucrainiene, vor lovi ținte
rusești. Evident, Rusia e datoare să exclame: ”Ne-am prins! Nu NATO ne-a lovit!”
Nu e nici
un secret. Misiunile de luptă astfel concepute ar
pleca, în mare parte, de pe aerodormuri militare românești. Se va feri
Rusia să distrugă bazele de operații din România și Polonia? Ar fi triumful
cavalerismului în realpolitik și apogeul spiritului fin în mijlocul autogării. Președintele
Iohannis, Primul Ministru Ciolacu sau vreun partid oarecare n-au reușit să scoată
un singur cuvînt, un murmnur, o aluzie, un scîncet perceptibil în fața
primejdiei pe care o curtăm. Lașitatea e teminică și stă pe vechea superstiție
geo-politică românească după care ”lucurile se vor aranja, ocolindu-ne, la
început, și premiindu-ne, la sfîrșit”. De ce? Pentru că sîntem români. .
Un război
cu Rusia pe teritoriu european nu va salva sistemul și are toate șansele să
pună capăt existenței UE și NATO. Sentimentul anti-sistem afirmat la alegerile
europene ar putea trece în violență. Alegătorii se vor afla, ,în sfîrșit, față
în față cu sistemul. Cine va cîștiga? Haosul.
Comments
Post a Comment