Spre haos

 

Cheia alegerilor europene? Sistem contra societate. Nimic nou sub soare - cu excepția sezoanleor politice în care Regele Soare multiplicat își pîrjolește, din toate unghiurile, supușii. Dacă tot invocă ritual încălzirea globală, ecologiștii o pot simți, după alegerile europene,  pe propria piele verde și neprihănită. Clientul european de rînd s-a lepădat de eco-utopia anti-civilizație. În primul rînd și cel mai șocant, în Germania – Mecca vegană a progresismului. Încălzirea e reală dar lucrează, în politică, nu în climă, odată cu vremuriile, nu cu vremea.

Alegătorii au avut ceva de spus și au folosit alegerile europene transformîndu-le dintr-un exercițiu steril într-un tunet paneuropean. Prezența la vot a atins o cotă foarte neuropeană: 51% în medie și aproape 65% în Germania. De pe acest soclu, alegătorii au transmis un mesaj clar: problemele lor nu au nici o legătură cu problemele la care  sistemul a decis că alegătorii trebuie să se gîndească zi și noapte.

Alegătorii nu sînt interesați de: feminism, justiție socială, diversitate, schimbare climatică și victimologia pe sexe și genuri decretate. Problemele alegătorilor sînt: migrația în sistem potop, delincvența înfloritoare și dizolvarea noțiunii de drept penal la contactul cu alte rase, sufocarea libertății de expresie, dispariția propriei identități într-o viață tot mai reglementată și supravegheată, dictatura administrativă ilustrată pe timpul epidemiei COVID, deindustrializarea și suprimarea agriculturii. Și, pe deasupra, plutind ca o scrisoare de intenție sinucigașă: spectrul unui război european hrănit  de angajamntul tembel în Ucraina.

Zona de suprapunere a acestor două planuri: zero.  

Iată de ce erupția anti-sistem a avut lovit cel mai tare  Franța și Germania. Cele două state care au pierdut de sub control migrația, și-au pus la zid propria cultură fundamentală și viață cotidiană, au recurs la cenzură și s-au angajat într-o politică externă egală cu anularea propriei suveranități.

Cel mai dramatic indiciu al frustrării febrile a alegătorilor vine din exasperarea tinerilor între 16 și 25 de ani. Legedna socioloigcă spune că această categorie va vota mereu cu mai binele întrupat de blocul socialist-liberal-conservator. Realitatea spune că aproape 20% din tineri au votat cu partide anti-sistem, în vreme ce jumătate au stat acasă. Nevroza răboiului pîndește în fiecare minte tînără, oricît de confuză sau ignorantă. Teroarea timpurilor șoptește acestor minți că le-ar putea trece trupul în carne de tun adusă acasă cu un sicriu de zinc. Logic, pe baza acestei premoniții supraraționale, partidele pro-război au pierdut pe toată linia în Europa.  

Situația e comică. Vom vedea ceva mai jos ce înseamnă și ce pregătește comedia acestui moment. Deocamdată, să ne oprim la comicul de primă instanță. El vine din situația unui sistem care se lovește de o problemă enormă. Problema sistemului la putere e că e la putere. Nimic mai ingrat! Ce anume poate face sistemul dacă e la putere, nu ca partid sau ideologie trecătoare ci integral și permanent - ca mod de viață, formă de gîndire și mijloace de control? Ce mai poate face un sistem care s-a autodeclarat totuna cu binele și viitorul? Paradoxal și exasperant: exact ce face și a făcut pînă acum. Nimic altceva decît să persevereze.  

Sistemul e incapabil de adaptare și compromis. El e obligat să se repete încă mai răstit și să se recomande, pe mai departe, ca soluție unică. Orice altă manevră și orice altă poziție i-ar aduce dispariția. Rezultatul acestui blocaj: nimic nu se pierde, totul se amîna și totul se încarcă. În consecință, sistemul va amplifica aria ”sînteți datori să veniți cu noi pentru că noi sîntem democrația și tot noi o apărăm”. Tot în consecință: alegătorii vor căuta tot mai intens alte soluții decît cele încercate pînă acum. În prima variantă, sistemul nu face altceva decăt să rostească ”cine nu e cu noi e împotriva democrației”. În cealaltă variantă, alegătorii se ăncep să se declare sătui de democrație simulată. Ciocnirea acestor două replici înseamnă razboi social.

Război intern? Dar blocul de centru își menține puterea de vot imbatabilă în Parlamentul European. Ei și? Parlamentul nu a decis, nu poate și nu va putea vreodată decide nimic. Organismul e o cameră de ecou a Comisiei Europene. Discuția e, dealtfel, frivolă și nu privește detalii de organizare fără valoare. Tema e alta și e foarte vizibilă în decăderea calității umane a liderilor. Priviți în jur: peste tot regimul și capetele lui încoronare degajă crepuscul și nechibzuință. Macron Macedon pus pe expediții în stepa scită, Cancelarul Scholz încasînd castane americane în serie, prin conducte submarine și pe uscat, fără cel mai mmic icnet suveran, Președintele Prikindelicis al nu știu cărui stat baltic prichindel strigînd cu glas uriaș ”Rusia trebuie distrusă!”, Biden neștiutor și abia mergător dar cutezător pe drumul spre dezastru – toți acești oameni spun unul și același lucru: după noi, potopul! Cu precizarea implicită: după potop, tot noi dar fără voi!


Regimul vorbește pe lîngă realuitate, din toate capetele lui arogante deodată. Riscul e marele spectacol de adio. Nu e exclus și nici nemaiazuit ca sistemul să ajungă la concluzia că singura salvare e mobilizarea totală a societăților, pentru un război european în ”apărarea democrației”. Agitația pueril-apcalipitcă domină pseudo-gîndirea acestor oameni surprinși într-o postură absurdă: cu un picior în groapă și cu celălalt pe accelerație. În pregătirea show-ului, fosta presă occidentală a căzut sub nivelul idiot-gogonat la propagandei sovietice. O capodoperă ca aceasta a făcut dintr-un mare ziar britanic o gazetă de vîndut steroizi falsificați și din Pravda un ziar sobru. Formatul și atitudinea sînt urmate cu nesaț și îmbunătățiri de toate marile firme ale presei occidentale.

Macron vrea trupe franceze active în Ucraina? Asta e partea ușoară în comparație cu Europenele de fotbal! America vrea avioane F-16 în misiuni de bombardament contra trupelor și orașelor rusești? No problem! Încropim o mascaradă: misiunile vor decola de la baze NATO din Europa, cu piloți mercenari în uniformă ucrainiană și, după realimentare sau înarmare la baze ucrainiene, vor lovi ținte rusești. Evident, Rusia e datoare să exclame: ”Ne-am prins! Nu NATO ne-a lovit!”

Nu e nici un secret. Misiunile de luptă astfel concepute ar pleca, în mare parte, de pe aerodormuri militare românești. Se va feri Rusia să distrugă bazele de operații din România și Polonia? Ar fi triumful cavalerismului în realpolitik și apogeul spiritului fin în mijlocul autogării. Președintele Iohannis, Primul Ministru Ciolacu sau vreun partid oarecare n-au reușit să scoată un singur cuvînt, un murmnur, o aluzie, un scîncet perceptibil în fața primejdiei pe care o curtăm. Lașitatea e teminică și stă pe vechea superstiție geo-politică românească după care ”lucurile se vor aranja, ocolindu-ne, la început, și premiindu-ne, la sfîrșit”. De ce? Pentru că sîntem români. .  

Un război cu Rusia pe teritoriu european nu va salva sistemul și are toate șansele să pună capăt existenței UE și NATO. Sentimentul anti-sistem afirmat la alegerile europene ar putea trece în violență. Alegătorii se vor afla, ,în sfîrșit, față în față cu sistemul. Cine va cîștiga? Haosul.

Comments

Popular posts from this blog

Sfîrșitul Europei - sub Baltica

Cărți de jucat și cărți de citit