TRU

  De ce nu salut extinderea lumii americane și de ce mă tem pentru sănătatea   societăților care îi devin client/pacient? Nimic mai clar. Trebuie să fi orb sau nebun ca să nu vezi nimic, acolo unde nebunia   e la putere și răstoarnă sensul vieții umane: în America. Oare chiar e de crezut că nimeni nu vede și nu înțelege falimentul monstruos al vieții americane sub drapel progresist? E greu de imaginat că te poți întoarce acasă netulburat, după ce ai fost oprit pe stradă de un om care îți recomandă să te castrezi sau să îți mutilezi copiii, la una din întrunirile pe care primăria le va organiza, îndată ce simpaticul tău partener de dialog se va instala primar, judecător, preot și rector.     Toată lumea vede și înțelege ce e aberant în America și în sfera ei de influență.   Puțină lume îndrăznește sau are voie să își urmeze gîndul. Unii se țin deoparte și tac, spunîndu-și că delirul   se va stinge sau că nu îi va atinge. Dar cei mai mulți se tem. Un...

George Orwell, în 1946, despre cea mai ciudată dotare și cea mai consimțită   încătușare umană: ” The point is that we are all capable of believing things which we know to be untrue, and then, when we are finally proved wrong, impudently twisting the facts so as to show that we were right. Intellectually, it is possible to carry on this process for an indefinite time: the only check on it is that sooner or later a false belief bumps up against solid reality, usually on a battlefield. ” { Problema e că sîntem cu toții capabili să credem lucruri pe care le știm neadevărate, pentru ca, apoi, cînd se dovedște că am greșit, să deformăm fără jenă faptele, pentru a arăta că am avut dreptate. Mental, e posibil să continuăm acest proces pentru o perioadă nedefinită: singura infirmare vine, mai devreme sau mai tîrziu, o dată ce una din ideile noastre false se izbește de o realitate dură, de obicei pe cîmpul de luptă } ( In Front Of Your Nose – Tribune, 22 martie 1946) În același text, Orwe...

  Da, lucrurile s-au schimbat, într-un fel care anunță ceva hotărîtor, mult peste politica veche. Alegerile au loc, în continuare, după regulile cunoscute dar miza lor e, în mod repetat, strivitoare. Existențială. Dorințele și discursurile pe care alegerile le provoacă dintotdeauna nu se mai reduc, schematic,  la o competiție de partid și la expresia victorioasă a simpatiilor de dreapta sau de stînga. Toate astea au fost. Peste tot în lumea euro-americană, alegerile au devenit o ciocnire disperată în care o parte uriașă a societăților încearcă să își salveze dreptul natural la existență. În vreme ce o clasă dominantă, ultradotată mediatic și financiar, forțează - nu pur și simplu, ci impur și complicat - înlocuirea lumii cunoscute cu un mecanism atotstăpînitor, de la un cap la altul al vieții. Cu o utopie post-umană, perfect ambalată în argumentul facerii universale de bine. Această confuntare totală pe care democrația electorală abia o mai încape s-a jucat din nou în It...

  Să ne închipuim o clipă că următoarea sesiune foto organizată de revista Vogue va avea loc în biroul lui Vladimir Putin, imediat după intrarea triumfală a lui Zelenski în Moscova. Să preupunem, mai departe, că Putin însuși va fi arestat și deferit Justiției, după ce va fi trecut prin judecata aspră dar luminoasă a show-ului Oprah. Declinul va continua. Să presupunem că Donald Trump va ciștiga alegerile, din spatele gratiilor, cu 100% din voturi, și că partide de dreapta-conservatoare vor obține toate mandatele la alegerile parlamentare din fiecare stat european. Declinul va continua. Ce înseamn ă declin? Vorba e tocită dar, în cazul de față, ea reușeșete să spună că   degradarea și căderea civilizației noastre pot fi doar intîrziate, nu oprite Civilizația pe care ne închipuim că o desfășurăm asupra lumii, luminînd drumul umanității spre viitor e blocată. O clasă conducătoare abilă și cinică, lacomă și oarbă stabilește, în fiecare moment, ce trebuie să fim, să spun...

                                                                                  Majestatea Sa Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a trăit ca sfînt național, a domnit ca anonim suprem și a murit ca anacronism. În 96 de ani de viață și 70 de domnie, Regina a fost ferită de greșeală, cum feriți sînt numai cei ce respectă ordinea profundă și datoria fără sfîrșit. În jurul ei, lumea s-a schimbat într-atît încît o viață exemplară și o domnie nepătată au devenit o excepție izolată și, în cele din urmă, un reper încifrat. Adică o pildă nesocotită de mersul veiții publice și urmată, în taină, de oameni fără altă cădere decît credința sau amintirea credinței în virtuțile elemenare ale vieții: cin...